Salt la conținut
Semnal

Sistemul de alimentare cu apă din Slobozia nu mai are autorizaţie sanitară de funcţionare

··7 min citire
Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a decis anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru sistemul centralizat de alimentare cu apă din sursa subterană a municipiului Slobozia, pentru nerespectarea programului de conformare şi a calendarului de încadrare în termenele impuse de DSP la eliberarea acesteia. Reprezentanţii DSP şi-au motivat decizia prin faptul că Urban SA Slobozia nu a constituit, până la 30 decembrie 2009, zona de protecţie sanitară severă din jurul puţurilor, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse la eliberarea autorizaţiei. Decizia DSP, considerată „exagerată“, va fi atacată în instanţă Directorul SC Urban SA, Valentin Cilibeanu, consideră că măsura de anulare a autorizaţiei de funcţionare este „exagerată“, societatea Urban achitându-se de toate solicitările impuse în planul de conformare. „Am făcut toate analizele solicitate, lunar, le-am înaintat către autorităţi… Este adevărat că pe reţelele de distribuţie s-au înregistrat, în anumite puncte unde avem reţele de oţel, depăşiri la parametrul Fier. Dar am respectat reglementările în vigoare în acest caz şi am anunţat beneficiarii serviciilor şi autorităţile publice, atât administrative cât şi DSP, aşa cum prevăd reglementările în vigoare. Am adus la cunoştinţă inclusiv măsurile care trebuie întreprinse pentru remedierea situaţiei. Până în prezent, apa furnizată de societatea noastră beneficiarilor a respectat parametrii de potabilitate impuşi de reglementările în vigoare, cu excepţia punctelor unde au fost constatate depăşiri la fier pe reţelele de oţel mai vechi. Având în vedere faptul că Slobozia nu are altă sursă de alimentare cu apă, având în vedere prevederile HG 974, art. 28, care spune că în cazul în care apa furnizată nu este conformă pentru unul sau mai mulţi parametrii, în cazul nostru este vorba de Fier, poate primi autorizaţie sanitară cu derogare. Consider că măsura anulării autorizaţiei este exagerată, mai ales că apa furnizată nu constituie un pericol real la adresa siguranţei sănătăţii populaţiei“, a declarat, vineri, 22 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Urban Slobozia. Reprezentantul societăţii a solicitat DSP Ialomiţa să revină asupra deciziei, fiind de părere că Urban şi-a îndeplinit programul de conformare impus. „SC Urban va furniza în continuare apă potabilă, potabilizată ca şi până în momentul de faţă, şi vom avea grijă ca să respecte condiţiile impuse de reglementările în vigoare, chiar dacă avem momentan retrasă autorizaţia. Am introdus şi o acţiune în instanţă, prin care am solicitat emiterea unei Ordonanţe Preşedenţiale pentru suspendarea executării deciziei de anulare a autorizaţiei de funcţionare“, a adăugat acesta. „Un abuz, o comandă politică“, acuză primarul Ionaşcu Prezent la conferinţa de presă, primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu, a făcut o adevărată pledoarie pe marginea subiectului, dând cu barda în stânga şi-n dreapta (de fapt numai în dreapta), cum că decizia DSP este comandată politic de liderul PD-L, Cazacu Marinică, în condiţiile în care, spunea primarul, „pentru crearea zonei de protecţie mai este nevoie de timp, din cauza proprietarilor de terenuri din zonă care nu şi-au rezolvat problemele juridice“, problemă adusă la cunoştinţa forurilor competente. Aşadar, la baza deciziei DSP stă faptul că societatea Urban SA nu a respectat unul dintre punctele din programul de conformare, şi anume constituirea zonei de protecţie sanitară severă, până la 30 decembrie 2009. Constituirea zonei de protecţie sanitară severă presupune împrejmuirea unei zone circulare, cu raza de 10 metri - în prezent fiind împrejmuit un pătrat cu latura de 10 metri în jurul puţurilor forate -, pentru acest lucru fiind nevoie de achiziţionarea de teren de la diverşi proprietari. Cum nimeni nu s-a gândit la asta încă de la început, pe când se forau puţurile, să achiziţioneze acele terenuri, cum nimeni nu s-a gândit că sistemul de conducte din oraş va fi făcut ţăndări din cauza apei, acum, când toate se sparg în capul primarului, acesta încearcă să arunce pisica moartă în curtea altuia, considerând orice decizie care nu-i convine o comandă politică. O fi, dar şi termenul pentru realizarea acelui punct din program a expirat, nu-i aşa? Are dreptate DSP? Are. Că nu v-a mai păsuit, asta este o altă problemă. „Sunt foarte mulţi proprietari, cred că peste 40, pe amplasamentul respectiv, unii dintre ei au decedat, iar urmaşii nu sunt atât de dornici să alerge ca să facă succesiunile pentru a ne da nouă terenurile. Nu că nu vrem noi, nu se poate fizic“, spunea primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu, legat de această problemă. Gabi Ionaşcu consideră că decizia DSP este „un abuz, o comandă politică“, acuzând atât Instituţia Prefectului cât şi DSP că acţionează în urma unor comenzi ale liderului PD-L, Cazacu Marinică. „Este o chestiune eminamente politică, un abuz… Repet, este o acţiune la comandă politică. (…) Preşedintele PD-L face apel către autorităţi să se ia măsuri pentru declararea sursei de apă subterană, ca apă menajeră.(…) şi să se ridice autorizaţia pentru sursa de apă subterană. Dacă autorităţile locale nu declară apa din sursă subterană drept apă menajeră, se spune într-un articol din presă, va face plângeri penale atât împotriva municipalităţii cât şi a DSP. Iată, acestea sunt presiunile care se exercită de către un lider politic care, bineînţeles, are un rol determinant în numirea şefilor instituţiilor respective“, a spus primarul Sloboziei. Gabi Ionaşcu a acuzat de „influenţe politice” chiar Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, asupra căruia, potrivit afirmaţiilor primarului, s-au făcut presiuni în campania electorală să elibereze anumite buletine de analiză a apei, cu rezultate mult diferite faţă de cele făcute în laboratorul DSP sau cel al Urban. „Există o adresă invocată de Instituţia Prefectului, unde se spune că în apă concentraţia de fier este de 0,47 mg/litru şi trebuie luate diverse precauţii faţă de sursa de apă. Întotdeauna noi am făcut buletinele de analize publice şi nu aţi găsit concentraţii în sursa noastră de apă, referitoare la fier, mai mari de 0,15 - 0,16 mg/litru, lucru care mă îndeamnă să cred că există o influenţă politică asupra rezultatelor analizelor ISP. Fiindcă această solicitare este făcută de însuşi reprezentantul Guvernului în teritoriu şi ştim că numirile lor sunt determinate politic. Ăsta este procesul democratic la noi în România”, a concluzionat primarul Sloboziei, Gabi Ionaşcu. Chiar dacă analizele, dar şi evidenţele, contrazic afirmaţiile primarului, apa distribuită în oraş având gust, miros şi alte caracteristici neconforme, atât directorul Urban cât şi primarul susţin sus şi tare că apa furnizată este potabilă, problemele fiind exclusiv în reţeaua de distribuţie. Şi, logic, dacă apa trece prin conducte şi antrenează fierul şi alte impurităţi, când ajunge la consumator, normal că nu e potabilă. „Sursa noastră funcţionează în parametrii nominali proiectaţi, nu există nici o depăşire la ieşirea din sursa de apă, problemele sunt, aşa cum v-am spus de fiecare dată, în sistemul de distribuţie. Deprecierea calităţii apei privind concentraţia de fier apare în reţelele de distribuţie din metal şi nu în cele din PVC. Repet, este o presiune politică asupra acestui subiect şi, bineînţeles, o exacerbare a acestui fenomen pe care nici noi nu l-am ştiut… ce se va întâmpla în reţeaua de distribuţie. Abuzul DSP este evident, neexplicând, în niciunul dintre procesele verbale, despre ce este vorba, şi totdeauna făcând apel la măsura din programul de conformare la care noi am cerut derogare de termen. Este vorba de zona de protecţie sanitară severă. (…) Primarul Ionaşcu îşi pune mandatul la bătaie… Oare? După cum ştim, pe parcursul acestui an municipalitatea va încerca să schimbe conductele din Slobozia, sperând ca, în acest fel, problemele apei să fie rezolvate. De asemenea, o firmă specializată efectuează un studiu pentru a determina efectele coroziunii şi, în acelaşi context, găsirea unei soluţii pentru evitarea acestui fenomen. Potrivit declaraţiilor primarului, pe parcursul acestei săptămâni va avea loc licitaţia electronică pentru achiziţia conductelor, iar probabil, până la finele anului, operaţiunea de montare a lor se va încheia, solicitând din partea consumatorilor îngăduinţă, răbdare şi sprijin în această perioadă. Tot Gabi Ionaşcu spune că dacă la 1 ianuarie 2011 nu va reuşi să furnizeze apă potabilă slobozenilor, îşi va pune mandatul la bătaie. Ce vom face noi până atunci, Dumnezeu cu mila. (L.M.)