
Un bărbat din Buzău a fost prins în flagrant de ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Buzău, sub coordonarea unui procuror, în timp ce oferea mită unui poliţist pentru a-i înapoia certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea.
Flagrantul a fost organizat miercuri în urma denunţului depus de poliţist la Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău.
\'Un agent de poliţie din cadrul IPJ Buzău l-a depistat în trafic pe C.M.C. care conducea un autoturism având pe certificatul de înmatriculare al maşinii menţiunea \'înstrăinat la data de 29.06.2012\'. Poliţistul a luat măsura sancţionării contravenţionale a acestuia cu amendă în valoare de 450 de lei şi ridicarea certificatului de înmatriculare al autoturismului, dar C.M.C. i-a promis poliţistului că îi va da suma de 200 de lei pentru a-i înapoia certificatul de înmatriculare al maşinii, spunând că va reveni imediat întrucât nu are această sumă de bani la el\', se precizează într-un comunicat transmis joi de Biroul de presă al DGA Buzău.
Potrivit ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie - SJA Buzău sub coordonarea procurorului competent au procedat la organizarea flagrantului la sediul unităţii de poliţie, C.M.C. fiind prins în momentul în care îi oferea poliţistului suma de 200 de lei.
\'Faţă de C.M.C. a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, (...) cercetările fiind continuate cu învinuitul în stare de libertate\', se precizează în comunicat.
AGERPRES