
PNL menţine alianţa cu PSD în USL chiar dacă nu a fost consultat cu privire la numirea ministrului Justiţiei, dar respinge orice colaborare cu Traian Băsescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu, Ionel Muscalu.
"La numirea noului ministru al justiţiei, PNL nu a fost consultat în nici un fel, iar numirea care se face în colaborare cu Băsescu ne nemulţumeşte pentru că noi am spus şi spunem în continuare că nu colaborăm cu domnul Băsescu", a spus Muscalu.
Potrivit acestuia, o colaborare între PNL şi Băsescu nu poate exista deoarece acesta din urmă nu ar respecta România şi pe români şi la referendum a primit un vot de blam din partea a milioane de români.
"Aceşti cetăţeni ai României care au votat împotriva lui Băsescu ne consideră în continuare cei care trebuie să le apere interesele şi nu avem de gând să continue acelaşi stil de a face politica bunului plac", a completat Ionel Muscalu
El spune că România trebuie să meargă pe drumul european pe care şi l-a ales şi asta nu se poate face pe un drum "de sorginte comunistă".
AGERPRES