Salt la conținut
Semnal

Efectele operaţionalizării Detaşamentului de pompieri Bolintin Deal

··2 min citire
De la operaţionalizarea Detaşamentului de pompieri Bolintin Deal (noiembrie 2012) până în prezent, forţele şi mijloacele detaşamentului au intervenit în peste 390 situaţii de urgenţă, din care 325 SMURD. Pe A1 s-a intervenit în 10 cazuri (3 accidente rutiere). batran carbonizat Detaşamentul de pompieri Bolintin Deal a fost înfiinţat pe baza următoarelor considerente: înfiinţarea, în zona de nord, a unor parcuri industriale pe suprafeţe mari şi cu obiecte de activitate diferite, unele cu risc ridicat (incendiu, accidente, avarii, explozii şi incendii  în industrie, etc); creşterea fondului de locuinţe şi a densităţii populaţiei datorită dezvoltării economice; intervenţia echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare este asigurată de la distanţe mai mari de 30 km, prin înfiinţarea Detaşamentului de la Bolintin Deal, realizându-se intervenţia optimă în cazul producerii unor situaţii de urgenţă care necesită intervenţia SMURD; planurile comune de intervenţie în zona de nord a judeţului încheiate cu celelalte inspectorate nu includeau intervenţia în toate etapele (numai în etapa I) şi în toate tipurile de situaţii de urgenţă care se pot produce ca urmare a manifestării riscurilor identificate; evoluţia din ultimii ani a fenomenelor meteorologice periculoase ale căror manifestări au fost dintre cele mai variate, cum ar fi blocarea căilor rutiere din cauza zăpezilor abundente, creşterea perioadelor cu temperaturi sau fenomene extreme în lunile de vară, ceea ce a determinat creşterea numărului incendiilor de mirişti, vegetaţie uscată şi gunoi; creşterea numărului situaţiilor de urgenţă, în special după înfiinţarea în anul 2009 a modulului de prim ajutor SMURD. Raionul de intervenţie al Detaşamentului de pompieri Bolintin Deal cuprinde 34 localităţi din judeţul Giurgiu, 4 din judeţul Ilfov şi A1 pe o distanţă de 28 de km (21+00 – 49+200). Are o suprafaţă de aproximativ 40.000 ha, o populaţie de circa 65.000 de persoane şi un fond total de locuinţe de 23.000. În această zonă îşi desfăşoară activitatea 3 obiective de tip SEVESO, unele cu risc mare şi foarte mare de incendiu şi peste 130 instituţii, (unităţi şcolare, unităţi de administraţie publică, alte instituţii publice), peste 25 monumente istorice (majoritatea biserici). Detaşamentul de pompieri Bolintin Deal a luat fiinţă prin redislocarea Detaşamentului de pompieri Mihai Bravu în localitatea Bolintin Deal, fapt care a îmbunătăţit semnificativ calitatea intervenţiei în situaţii de urgenţă datorită faptului că a scăzut timpul de răspuns prin micşorarea distanţei dintre raionul de bază şi localităţile din raionul de intervenţie, ceea ce a dus şi la scăderea pagubelor produse în urma situaţiilor de urgenţă.