Salt la conținut
Semnal

Primarul oraşului Comarnic, în stare de incompatibilitate

··1 min citire
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Botoacă Vasile-Dorian, primar al Oraşului Comarnic, judeţul Prahova. primaria comarnic Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a deţinerii de către acesta a funcţiei de primar, concomitent cu alte funcţii sau calităţi, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor. Botoacă Vasile-Dorian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 15 iulie 2010, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Primar al Oraşului Comarnic, judeţul Prahova, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată „ Botoacă Vasile-Dorian ". Starea de incompatibilitate a fost identificată şi pentru intervalul 10 mai - 12 iulie 2011, perioadă în care acesta a exercitat şi funcţia de administrator al S.C. DORIAN SMART SOLUTIONS S.R.L. Astfel, Botoacă Vasile-Dorian nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora \'Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale [...] calitatea de comerciant persoană fizică\'.