Salt la conținut
Semnal

Grav accident produs de un prahovean în Capitală

··1 min citire
accident-rutierUn şofer din Prahova este căutat de Poliţia Rutieră după ce a provocat un accident în urma căruia doi oameni au fost răniţi şi şapte maşini avariate. Accidentul a avut loc sâmbătă, 29 iunie, în Capitală. Totul a pornit după ce şoferul, aflat la volanul unei maşini de lux a pătruns într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi s-a ciocnit cu un taxi. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 5.30, după ce şoferul unui autoturism Mercedes a intrat în intersecţia Şoseaua Colentina cu strada Doamna Ghica pe culoarea roşie a semaforului şi s-a ciocnit cu un taxi aflat în trafic, fiind avariate şi alte patru autoturisme parcate, printre care şi un alt taxi. În urma accidentului au fost răniţi şoferul taximetrului aflat în mers şi o tânără din Mercedes. Imediat după producerea accidentului, şoferul maşinii Mercedes a fugit de la locul accidentului, fiind căutat de poliţişti. Pe numele şoferul care a provocat accidentului va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.