
Peste 150.000 de ţigarete de contrabandă, tutun şi dispozitive artizanale de fabricat ţigarete au descoperite în casa unui ploieștean. Poliţiştii de investigare a fraudelor din Prahova l-au reținut pentru 24 de ore pe fabricantul și comerciantul de țigări de contrabandă.
Tânărul de 28 de ani a fost arestat, ieri, pentru 29 de zile. El a fost „vizitat”, sâmbătă, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Prahova, sprijiniți de „mascații” de la Serviciul de Acţiuni Speciale. „Fabrica de acasă” a fost descoperită cu ajutorul ofițerilor de la Direcția de Operațiuni Speciale (DOS).
În urma percheziţiei, au fost identificate şi ridicate aproximativ 150.000 de ţigarete provenite din Republica Moldova, care nu aveau aplicate timbre fiscale emise de statul român, 7 saci cu ţigarete vrac, de diferite mărci, produse la domiciliu, 2 dispozitive manuale de fabricat ţigarete, 10 kg. de tutun procesat şi 12 cutii a câte 200 de tuburi de ţigarete.
Poliţiştii l-au reţinut pe ploieștean pentru 24 de ore, pentru deţinere la domiciliu de ţigarete şi produse din tutun provenite din contrabandă şi producere şi deţinere la domiciliu, în afara antrepozitului fiscal, de produse accizabile (ţigarete), fără a fi marcate corespunzător.
Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.