Salt la conținut
Semnal

În toate şcolile şi grădiniţele din Slobozia vor fi montate filtre şi dozatoare de apă

··10 min citire
Autorităţile locale din Slobozia vor trebui să pună urgent în aplicare soluţiile pe termen scurt găsite de reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în problema apei din sursă subterană, distribuită atât în Slobozia cât şi în localităţile limitrofe, apă care, în urma unor analize efectuate de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, conţine pesticide, fier şi bacterii peste limita admisă, iar în sursa subterană amoniu. Măsurile pe termen scurt sunt acelea ca în colectivităţile şcolare să se monteze atât filtre pentru reţinerea impurităţilor, dar în paralel şi dozatoare de apă, iar populaţia să fie informată cu privire la necesitatea instalării unor astfel de filtre cu cărbune activ în gospodăriile individuale. De asemenea, reprezentanţii unităţilor de alimentaţie publică, restaurante, fabrici de pâine, vor trebui să utilizeze obligatoriu în procesul tehnologic în loc de apa de la robinet apă plată, negăsindu-se o soluţie în ceea ce priveşte unităţile mari, gen abatoare, unde apa se utilizează în cantităţi foarte mari. Până la înlocuirea conductelor vechi din reţeaua de distribuţie, care se consideră a fi „vinovatul principal“ pentru faptul că apa ajunge la robinetele consumatorilor având o tentă gălbui-roşiatică, autoritatea locală solicită repetarea analizelor asupra apei şi compararea lor, nefiind de acord cu faptul că în apă există o concentraţie peste limita admisă a parametrului pesticide, element care nu apare în analizele chimice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ialomiţa şi nici în cele de la Urban SA, decât în cantităţi foarte mici sau sub limita de detecţie. Potrivit Laboratorului Naţional de Apă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) Bucureşti, care a efectuat, la sfârşitul anului 2009, analize asupra unor probe de apă prelevate atât din sursa subterană cât şi din reţeaua de distribuţie a municipiului Slobozia, concentraţia de amoniu a fost peste limita maximă admisă în toate forajele, fierul a fost depistat atât la un foraj cât şi în multe unităţi şcolare, turbiditatea înregistrează o valoare de 7 ori mai mare, iar pesticidele totale au avut depăşiri peste concentraţia maximă admisă în probele recoltate din forajele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12, la intrarea în staţia de tratare, dar şi în anumite grădiniţe şi şcoli. Deşi rezultatul analizelor efectuate de INSP Bucureşti nu este contestat, administraţia locală solicită expres repetarea acestora cu cel puţin două laboratoare acreditate şi compararea rezultatelor. (…) Depăşirile sunt numai la analizele efectuate de INSP. Sigur că nu le contestăm, dar cred că propunerea făcută de domnul primar, de a face o analiză comparativă este una bună. Pe de altă parte, la aceste analize, sunt sigur că şi DSP a observat şi toată lumea care avea interesul să analizeze aceste buletine, făcute de acelaşi laborator, din aceeaşi probă, din acelaşi punct, prin două metode, diferenţa e de la cer la pământ. Cum interpretăm chestia asta? Trebuie să ne lumineze cineva!“, preciza Valentin Cilibeanu, directorul SC Urban Slobozia. Pe de altă parte, primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu, este de părere că schimbarea reţelei de distribuţie, a cărei durată de funcţionare a expirat, va aduce liniştea în municipiu, dar aşteaptă în acelaşi timp şi rezultatele unui studiu comandat de municipalitate care să determine efectele pe care le are apa asupra sistemului de distribuţie, cercetări asupra sistemului de tratare dar şi a sursei subterane, studiu în urma căruia se aşteaptă şi soluţii la aceste probleme. Nepăsarea şi incompetenţa nu fac… apa mai bună Şedinţa Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa întrunită la solicitarea prefectului judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, a arătat, dacă mai era nevoie, că în problema apei, totul este o nebuloasă. Am fost martorii incompetenţei, indiferenţei, birocraţiei exagerate, şi, de ce nu, a inconştienţei unor reprezentanţi ai instituţiilor care ar fi putut face lumină în problema apei mult mai devreme. Cine se face vinovat că am ajuns în această situaţie? Se pare că vina este colectivă. Pe tot parcursul şedinţei, am aflat că unii nu au ştiut să interpreteze nişte analize, deşi ar fi trebuit, că au aşteptat luni de zile pentru o concluzie oficială, că DSP aruncă pisica dintr-o curte în alta fără a-şi asuma pe deplin o concluzie, la acelaşi nivel situându-se şi Urban, că deşi situaţia este urgentă adresele sunt uitate prin sertare, că laboratorul Urban nu mai este înregistrat la Ministerul Sănătăţii, dar şi că au apărut noutăţi în privinţa legii apei printr-o ordonanţă de urgenţă. În plus, s-a bătut toba pe faptul că apa este potabilă la ieşirea din staţie, că reţeaua de distribuţie face probleme şi că analizele se contrazic de la un laborator la altul. Pe care dintre ele le credem? Şedinţa a început cu o prezentare a concluziilor Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, făcută mai mult „în şoaptă“ de către directorul DSP, Corneliu Pană. Nu ştim câţi au auzit pe deplin aceste concluzii, însă finalul a fost interesant, şi anume că sunt două probleme care trebuie discutate - potabilitatea apei şi zona de protecţie severă care trebuia de mult respectată. Corneliu Pană spunea că este nevoit să „închidă ochii şi să se facă mereu că plouă“, când i se reclamă faptul că apa nu este bună şi că nu i se pare „corect“ şi nici „umanitar” să nu ştie ce să le răspundă oamenilor că se va întâmpla în timp dacă această apă este consumată. Imediat a avut o intervenţie reprezentantul Inspectoratului Şcolar, Oliviu Vlădulescu, ce a adus în atenţia membrilor comitetului faptul că există multe sesizări de la personalul unităţilor de învăţământ, de la directori dar şi de la părinţii copiilor cu privire la calitatea apei furnizate. Potrivit acestuia, primele măsuri de urgenţă care ar trebui luate ar fi asigurarea apei pentru copii. Şi de aici au început surprizele. Am aflat, astfel, că în nici o şcoală nu s-au montat filtre, deşi s-au făcut astfel de recomandări, că autorităţile nu au habar să existe în vreo unitate de învăţământ aşa ceva, şi că nu se ştie la momentul actual cât de bine vor „potabiliza“ apa, iar dacă cei care o consumă vor fi protejaţi. Primarul municipiului Slobozia consideră că analizele pe care le-a efectuat cu ECOIND-ul sunt bune, apariţia pesticidelor fiind ca un OZN aterizat în zona noastră. De asemenea, solicită noi analize pentru a le compara şi a trage o concluzie clară asupra a ce anume există în apa furnizată în Slobozia şi localităţile limitrofe. De aceeaşi părere a fost şi reprezentantul DSP Ialomiţa, dr. Mihaela Dumitrescu, care a precizat că şi dumneaei a sesizat că există foarte mari diferenţe în ceea ce priveşte pesticidele, că nu ştie de unde au apărut aceste diferenţe şi că niciodată nu au fost valori care să se apropie de limita maximă admisă, drept urmare este de acord cu repetarea analizelor. „Nu ştim în momentul acesta dacă s-au montat filtre. Noi am făcut recomandări. Nu am o situaţie de genul acesta la momentul actual. Cert este că există o hârtie făcută de Comitetul local pentru situaţii de urgenţă cât şi de Urban, cred că în vară este făcută sau în toamnă când s-au deschis şcolile, prin care să-şi dispună măsuri. (…) Eu rămân surprins că problema aceasta cu pesticidele nu ne-a fost semnalată din vreme. Înţeleg că analizele s-au făcut undeva prin decembrie, nouă ni s-au trimis undeva la furnizor, la Urban, aceste tabele, dar fără să fie interpretate. Eu ştiu că fiecare laborator interpretează aceste lucruri. În toate analizele care sunt aici, apare un component… Am întrebat şi mi s-a spus că este substanţă de luptă. Cum a ajuns acolo… nu ştiu. (…) Mai observ că nivelul de incertitudine la analizele la pesticide este de 21%, iar din toate analizele din sistemul de distribuţie sunt patru depăşiri. Înţeleg că există filtre care reţin pesticidele şi ne va fi uşor să le achiziţionăm dacă lucrul acesta se impune şi dacă organele de sănătate publică recomandă acest lucru. (…) Vreau să vă spun că pesticidele, în monitorizările din lunile octombrie şi noiembrie, sunt mai mici de 0,001, ceea ce înseamnă cam de 100 de ori mai mici decât limita prevăzută de lege. Mai avem şi la insecticide. Mai sunt şi alte analize… Există monitorizări încă din luna a şaptea, şi era bine dacă ne întrebaţi şi pe noi dacă avem aşa ceva, unde veţi vedea că pesticidele sunt sub limita de detecţie. Nu ştiu, cel puţin în ultimul an, să fi avut loc vreun exerciţiu militar cu substanţă de luptă acolo. Solicit DSP, pentru că este o chestiune extrem de serioasă, ca împreună cu dumneavoastră şi laboratorul dumneavoastră de referinţă, cel care a elaborat analizele respective, să facem recoltarea de probe comparative şi pe cheltuiala noastră vom mai aduce trei-patru institute… cât se doreşte, ca să vedem dacă situaţia stă în felul acesta, pentru că am avut nişte aberaţii… Deci sunt într-adevăr şi situaţii când pot apărea erori“, a spus primarul. Pe de altă parte, reprezentantul SC Urban SA, Valentin Cilibeanu, reclamă indiferenţa autorităţilor competente în a da informaţii la timp, în condiţiile în care se tot afirmă că apa nu este bună de băut. „Nu este un reproş, dar până acum eu nu am primit alte rezultate ale altor analize pentru ca să ştiu că am nişte probleme şi să caut să mi le rezolv. Am ţinut cont până acum de rezultatele analizelor pe care le-am făcut noi în baza programului de conformare şi pe care noi le-am înaintat către ceilalţi, iar dacă au existat şi altele efectuate …nu ştiu, trebuia să ni le daţi şi nouă. (…) Am o adresă de cel puţin o săptămână prin care am solicitat nişte lămuriri, pentru ca să pot da lămuriri la rândul meu consumatorilor, atât populaţiei cât şi consumatorilor industriali, să ştiu ce recomandări pot să fac. Având în vedere că aceste rezultate au fost cunoscute din decembrie, iar dacă exista acel risc major pentru sănătatea publică invocat de ISP, trebuia să fim anunţaţi imediat să ne luăm măsurile. Rezultatele au venit pe 3 decembrie şi discutăm despre asta în 4 februarie. Nu contestăm rezultatele, dar vom face nişte analize comparative cu cel puţin trei laboratoare autorizate, pentru că asta este practica legală. În rest, ne vom supune hotărârilor luate în cadrul Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă“, spunea Cilibeanu. Laboratorul Urban nu mai este înregistrat Laboratorul Urban a fost autorizat până la data de 22 ianuarie 2010, la ora actuală, nemaifiind înregistraţi la Ministerul Sănătăţii. Potrivit directorului Urban, în septembrie 2009 au înaintat solicitarea de analiză a dosarului tehnic. Conform procedurii, s-a făcut o analiză a lui, o deplasare a specialiştilor de la ISP la laboratorul Urban care au făcut recomandările necesare. „Noi ne-am conformat la tot ce ni s-a cerut (am avut nişte probleme la laboratorul de microbiologie). Noi suntem puşi la punct cu tot ceea ce ni s-a cerut. Pe 12 ianuarie, primim o înştiinţare de la ISP Bucureşti că nu mai au timp de noi. Ce să facem în condiţiile astea? Pentru că avem dosarul pregătit, nu ne rămâne decât să-l trimitem la Târgu Mureş“, a mai spus directorul Urban. Pe lângă concluziile prezentate anterior, s-a mai făcut propunerea ca să se folosească în special puţurile dinspre Călăraşi unde nivelul de amoniu este cel mai mic, faţă de cele care sunt mai aproape de oraş, urmând să fie găsită o soluţie şi în ceea ce priveşte staţia de tratare. Cum primarul o ţinea sus şi tare că apa iese potabilă din staţia de tratare şi că vinovat este sistemul de distribuţie, prefectul nu a mai rezistat şi a exclamat „Atunci ce are apa, domnul primar, de se înmoaie conductele?“ Răspunsul a fost dărâmător... „Nu se înmoaie, domnul prefect... Corodează...“. Punct.