
Politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor si Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Ilfov au demarat, la începutul saptamanii trecute, o ampla actiune de punere în aplicare a Planului de masuri pentru combaterea comercializarii si consumului de plante etnobotanice.
Avand în vedere numarul mare de persoane care s-au prezentat la spital în urma consumului unor asemenea plante si substante, acestia trag un semnal de alarma cu privire la pericolul pe care produsele amintite îl reprezinta pentru sanatate.
Trebuie reamintit faptul ca luni, 15 februarie, a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 6 pentru modificarea si completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope.
În conformitate cu articolul 3(1), în termen de 10 zile de la data intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta, proprietarul, posesorul ori detinatorul cu orice titlu al plantelor prevazute în actul normativ mentionat, are obligatia sa distruga plantele si substantele pe care detinute.
Potrivit aceluiasi articol, cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea, punerea în vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul, procurarea, introducerea sau scoaterea din tara precum si importul ori exportul plantelor sau substantelor prevazute de ordonanta de urgenta sunt interzise în conformitate cu prevederile Legii 143/200 cu modificarile si completarile ulterioare.