Fostii prefecti si subprefecti ai judetului Calarasi din 1990 pana in prezent au participat la inaugurarea „Galeriei prefectilor“.
„Prin aceasta intalnire am urmarit evolutia obiectivelor fiecarei perioade din istoria acestora pe 20 ani. Am vrut sa vedem fiecare prefect ce obiective si-a propus si ce a urmarit. Am vazut ca daca primul prefect a avut ca obiectiv instituirea democratiei in Calarasi, daca urmatorii prefecti au avut ca principal obiectiv punerea in posesie a cetatenilor potrivit legii fondului funciar, urmatorii au avut ca obiectiv consolidarea Palatului Administrativ. Am vazut ca acestea au fost prioritatile Romaniei si la momentul acesta prioritatea mea este aceea de modernizare si profesionalizare a administratiei publice“, a declarat, marti seara, pentru AGERPRES, prefectul judetului Calarasi, Emil Musat.
Galeria prefectilor judetului Calarasi s-a instituit in semn de omagiu adus institutiilor statului de drept si pentru a marca rolul deosebit al prefectului in evolutia democratica a statului roman.
Ea cuprinde o expozitie fotografica cu caracter permanent care prezinta publicului persoanele ce au indeplinit functia de prefect al judetului Calarasi incepand cu anul 1990.
La eveniment au mai participat si o parte din sefii institutiilor publice deconcentrate, dar si protoiereul Ramon Ilie, care a tinut o slujba pentru sfintirea galeriei.