Salt la conținut
Semnal

Alunecarile de teren afecteaza 19 localitati din judet

··3 min citire
Alunecarile de teren care au avut loc in saptamana trecuta au afectat 19 localitati din judet, potrivit informatiilor furnizate de Prefectura Prahova. In comuna Sotriile, pe DC 142, s-a produs o alunecare de teren afectand partea carosabila pe o lungime de 300 metri, acest drum fiind singura cale de acces catre satul Sotriile, unde se afla aproximativ 200 de gospodarii. Cartierul Ghiosesti din orasul Comarnic era afectat de o alunecare de teren activata pe o lungime de 50 metri, care a condus la restrictionarea mijloacelor de transport catre 12 locuinte din zona. Alunecari de teren s-au reactivat si in alte patru zone, fara a afecta locuinte si drumuri. In orasul Breaza alunecarile de teren s-au activat in cinci zone din localitate. Pe strada Sulfinelor accesul se putea face doar pietonal, iar pe strada Ocinei circulatia se desfasura pe o singura banda. La Azuga o alunecare de teren a pus in pericol alimentarea cu apa a localitatii. In zona podului de pe DN 1, ce traverseaza paraul Azuga, la km 135 - 136, conductele de alimentare cu apa erau fisurate. Ca urmare a inundatiilor din comuna Teisani s-a distrus trecerea peste albia paraului Bughea pe DC 17, catre satul Bughea de Sus, accesul pietonal facandu-se pe o punte improvizata. Si in satele Olteni si Valea Stalpului au fost afectate drumurile comunale, in primul existand pericolul sa ramana izolate 100 de gospodarii, iar in cel de-al doilea a fost intrerupt accesul auto catre cinci locuinte. In orasul Boldesti Scaieni o alunecare de teren care a produs o diferenta de nivel de 4,5 metri, pe o lungime de 60 de metri si o latime de 50 de metri, a afectat o locuinta parasita si un drum de legatura cu cartierul Seciu unde a fost restrictionat traficul greu. La Ceptura, o alunecare de teren care s-a produs pe o lungime de 220 este in pericol sa afecteze DJ 102 N, iar pe un drum comunal, afectat pe o portiune de 20 de metri, circulatia se desfasura pe un singur sens. Pe DC 71, din comuna Lapos, circulatia se desfasura doar pietonal din cauza unei alunecari de teren in apropierea paraului Valea Dobrei. In comuna Brebu, sat Pietriceaua, o alunecare de teren s-a produs la aproximativ 30 de metri de scoala din localitate si a afectat o gospodarie. De asemenea, pe DJ 101 I, catre satul Podu Cheii s-a activat o alunecare de teren pe aproximativ sapte metri, care poate pune in pericol calea de rulare. Si pe DJ 214, la intrarea in Brebu, o alunecare de teren a afectat sistemul de canalizare. Alunecarile de teren au mai afectat si portiuni din drumurile comunale din localitatile: Valenii de Munte, Telega, Salcia, Chiojdeanca, Posesti, Batrani, Tataru, Magureni si Bertea. Prefectul judetului Prahova, Adrian Dobre, a analizat, vineri, 26 februarie, situatia din judet, impreuna cu conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova si a solicitat sa se realizeze, in perioada urmatoare, monitorizarea permanenta a evolutiei alunecarilor de teren, in special din localitatile Bertea, Tataru, Valenii de Munte, Teisani si Batrani. Toate celelalte localitati afectate de alunecarile de teren vor fi monitorizate de catre Comitetele Locale pentru Situatii de Urgenta. (Sursa: AGERPRES)