Salt la conținut
Semnal

Oana Niculescu-Mizil, hotărâtă mai mult ca oricând să candideze pentru şefia PSD Călăraşi:„Nu voi răspunde la atacuri, cu atacuri“

··4 min citire
Este de lăudat faptul că deputata Oana Niculescu-Mizil ţine piept cu mare diplomaţie disputelor aprige în lupta pentru şefia organizaţiei judeţene a PSD, care va avea loc în curând. În ciuda criticilor care i s-au adus de o vreme, de când s-a hotărât să candideze, fiind permanent „bombardată“ cu tot felul de critici şi, culmea, de la propriii colegi de partid. Se ştie foarte bine că până la desemnarea ei, de către centru, pentru a se ocupa de campania de la prezidenţiale, organizaţia de la Călăraşi era într-o degringoladă. „Ce bine este că a venit Oana, că poate astfel organizaţia asta care pluteşte în neant se va ridica în picioare până la urmă“, îmi spunea cineva la vremea respectivă. Acum, aceeaşi persoană nu mai doreşte acest lucru. „Să se ducă de unde a venit şi să ne lase în pace“. La cea mai recentă conferinţă de presă, Oana Mizil a ţinut să sublinieze faptul că ea crede în puterile ei şi valorile social-democraţiei. Că doreşte să pună umărul la schimbarea mentalităţilor din organizaţia din PSD Călăraşi, ca împreună cu colegii săi să sprijine partidul în multe proiecte pe care le are în vedere şi nu înţelege de ce reacţia unor colegi este atât de crudă. „Sunt foarte uimită de reacţia unor colegi de partid şi vă anunţ de la începutul intervenţiei mele că nu voi răspunde la atac, cu atac. Consider că frustrările personale, neîmplinirile pe linie profesională sau pe linie de partid trebuie discutate intern, în cadrul organizaţiei şi nu arătate publicului larg. Trebuia să discutăm faţă în faţă, să ne punem întrebări, să ne oferim răspunsuri şi nu să ne acuzăm public. Atât am de reproşat. Faptul că ideea de partid, de organizaţie se duce în derizoriu. Cine a avut de comentat prezenţa mea la Călăraşi în criză, în campanie? Cine m-a acuzat atunci că intervin peste alţii? Am lucrat ca o echipă, am spus asta şi o repet. Iar cei care au muncit cot la cot cu mine, nu cei care au venit la organizaţie din când în când, ştiu exact care a fost contribuţia mea, cum mă organizez, cum mă implic, cum se uită călăraşenii la mine. Am spus că voi candida la preşedinţia organizaţiei judeţene a PSD şi îmi voi ţine promisiunea. Despre sprijinul de la centru am de făcut un singur comentariu. E cineva, în această organizaţie, care doreşte să insinueze că alegerile din PSD nu sunt libere? Că vreun lider al partidului nostru va desemna câştigătorul de la Călăraşi? Doamnelor şi domnilor, colegi de partid, oricine poate candida. Cel mai bun va câştiga. Vreau să le transmit membrilor PSD Călăraşi că ei îşi vor alege câştigătorul. Numai de ei depinde cine va fi cel care va reface această organizaţie, care acum nu funcţionează deloc aşa cum ar trebui, din cauză că, iată, fiecare spune ce şi când are chef despre colegul din stânga, fiecare aruncă cu noroi cum doreşte în familia colegului din dreapta… Eu voi merge pe drumul meu. Voi încerca să reunesc echipa PSD Călăraşi, cu sprijinul celor care vor dori să meargă alături de mine. Sunt deputat ales prin propriile forţe şi calităţi, nu impus pe liste de partid. Vin aici să îmi pun tinereţea, experienţa, puterea de muncă la dispoziţia Călăraşiului. Vin să ajut la reconstrucţia unui judeţ, prin intermediul organizaţiei PSD. Vreau să sprijin Călăraşiul şi oamenii lui, să le duc problemele la Bucureşti, de unde să mă întorc săptămânal cu soluţii“, a declarat Oana Mizil. Potrivit ultimelor estimări, Conferinţa Judeţeană a PSD Călăraşi se pare că va avea loc la finele lunii aprilie. Prezent la conferinţa de presă, deputatul Dumitru Boabeş s-a arătat foarte mâhnit de insinuările şi atacurile lipsite de fond ale lui Liviu Muşat la adresa sa, spunând: „Eu nu sunt deputatul ăla din Parlament cum insinuează total aiurea Liviu Muşat. V-am mai spus că nu voi candida la preşedinţia organizaţiei Călăraşi, însă o voi susţine pe Oana Mizil“. Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Călăraşi, Ion Ştefan, s-a abţinut să spună dacă o va susţine sau nu pe Oana Mizil la preşedinţia partidului. Ştefan nu a dorit să facă publică opţiunea sa în legătură cu votul pe care urmează să-l dea la Conferinţa Judeţeană a PSD de la finele lunii aprilie, dar a afirmat doar că va vota pentru „cel mai bun“. Surse neoficiale ne-au declarat că, în realitate, Ion Ştefan îşi va îndrepta votul spre Oana Mizil. Vom vedea ce va fi atunci, pentru că se anunţă de pe acum lupte aprige în organizaţia de la Călăraşi. Marga Culea