
Un bărbat care intenţiona să detoneze o butelie de gaz în scara blocului unde locuia un poliţist a fost arestat de către poliţiştii călărăşeni în colaborare cu procurorii DIICOT, informează IPJ Călăraşi într-un buletin de presă.
Suspectul are 55 de ani şi este originar din comuna Rosetti. Bărbatul îl considera pe poliţist vinovat de arestarea fiului său şi intenţiona, astfel, să se răzbune.
Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călăraşi, cu sprijinul poliţiştilor de la IPJ Călăraşi – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului, de unde au ridicat mai multe înscrisuri din care rezulta intenţia acestuia de a comite fapta.
În urma probatoriului administrat în cauză, în aceeaşi zi, bărbatul a fost reţinut de procurorii D.I.I.C.O.T. pentru 24 de ore si introdus în arestul IPJ Călăraşi. Ulterior, la data de 30 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de terorism si ultraj, fapte prevăzute si pedepsite de Legea 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului şi de Codul penal.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul informativ – operativ al Departamentului de Informaţii si Protecţie Internă şi de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii, precizează buletinul de presă al IPJ Călăraşi.