PSD cere comisie de anchetă pentru Papici şi Băsescu
PSD cere înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul achiziţionării de către familia prezidenţială a unui teren în Călăraşi şi a implicării implicarea unor instituţii ale statului în acest caz, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta. Ideea este susţinută şi de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care s-a declarat „total de acord“.
Anunţul vine după ce cu o seară în urmă, ca urmare a prezentării unui document într-o emisiune televizată potrivit căruia procurorul Lucian Papici ar fi verificat terenurile pe care fiica preşedintelui urma să le cumpere, şeful guvernului a spus că a fost contactat de „un coleg din Comisia Juridică“ pentru a-l anunţa că parlamentarii din această comisie vor sesiza CSM , iar dacă acest for nu va lua măsuri, Parlamentul va face verificările.
„Colegii parlamentari au propus, am discutat în cadrul grupurilor şi în cadrul USL, două comisii de anchetă, una pentru modul în care s-au făcut retrocedările, în special în Ardeal, unde pe documente false şi tot felul de interpretări greşite ale diferitelor legii s-a ajuns la retrocedarea unor sate întregi, hectare de pământ, păduri. De asemenea, colegii din Comisia Juridică au propus şi au discutat despre o comisie de anchetă privind modul în care instituţii ale statului şi persoane ocupând funcţii oficiale s-au implicat în activităţi private de verificare pentru achiziţionarea unor terenuri pentru persoane private. Este vorba de cazul Călăraşi. În măsura în care va fi o comisie parlamentară de anchetă, în mod sigur toate instituţiile guvernamentale vor pune la dispoziţie toate informaţiile la care avem acces şi dacă se va dovedi că un magistrat procuror se va dovedi că şi-a folosit funcţia publică pentru interese private, evident există prevederi legale de sancţionare“, a declarat Ponta.
Premierul a adăugat că parlamentarii nu i-au spus dacă au sesizat şi CSM, dar el şi-a exprimat „disponibilitatea totală a tuturor instituţiilor executive de a pune la dispoziţie datele pe care Parlamentul le va solicita“.
„Nu am ştiut la acel moment că i s-a cerut domnului Băieşu să facă verificări ale terenurilor de la Nana, am aflat recent, după ce a izbucnit tot acest scandal şi tot acest mod extrem de dubios în care cu 300.000 de euro cash, cu un credit pe care altfel dacă dumneavoastră sau orice om obişnuit se duce nu-l primeşte niciodată de la CEC. Am aflat şi eu ca dumneavoastră despre o situaţie evident cel puţin dubioasă şi cred că toţi cei implicaţi trebuie să dea detalii, este vorba de sume mari de bani şi de primul om în stat“, a mai spus premierul.
Ideea unei comisii speciale de anchetă din care să facă parte atât senatori cât şi deputaţi şi care să aiba drept scop verificarea implicării procurorului Papici în cumpărarea terenurilor din Călăraşi de către Ioana Băsescu este îmbrăţişată şi de Crin Antonescu. Liderul PNL s-a declarat „total de acord“, însă a susţinut că iniţiativa vine de la PSD.
„Mi se pare absolut corectă. Fără a avea calitatea unei instanţe, Parlamentul poate să discute lucruri care sunt suspecte de a fi abateri de la lege de la funcţionarea unor instituţii“, a spus Antonescu.
Obiectul anchetei nu este însă, până în acest moment foarte clar.
„Problema, aşa cum înţeleg că se pune, cum a pus-o şi primul-ministru, este implicarea unui procuror foarte important într-o chestiune care nu are de-a face cu atribuţiile şi cu destinaţia instituţiei la care lucrează. În detalii nu pot să intru acum, că nu am elemente“, s-a eschivat pentru moment Crin Antonescu.
Preşedintele Senatului a menţionat totodată că iniţiativa nu-i va aparţine, întrucât vine de la PSD.
„Dacă vor propune colegii din PSD vom discuta cu ei să vedem care sunt elementele, care-i formula. Am declarat doar că sunt de acord cu ideea că aş fi de acord să se facă o comisie parlamentară. O comisie parlamentară nu strică niciodată“, a mai spus Antonescu.
Alte articole similare
- S-a născut o „stea“: PSD – PNL (0)
- Rezultatul obţinut de liberalii ialomiţeni în primul tur a creat nemulţumire (0)
- Ponta: Procurorul Papici, reclamat la CSM (0)
- „O nouă Românie“ – PSD+PC+PNL (0)
- Victor Ponta, presedintele PSD, vrea cat mai multi candidati comuni ai USL – „Ar fi o prostie sa desemnam candidati PSD si PNL si sa ne bata PDL” (1)