Prefectul de Călăraşi, George Iacob, chemat la audieri
Audierile în Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din comuna Nana, judeţul Călăraşi, încep luni. Pe lista celor invitaţi să vină ăn faţa membrilor comisiei se află reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi şi prefectul George Iacob, conform Agerpres.
„La ora 15,00, reprezentanţii OCPI de pe raza judeţului implicat şi de la ora 17,00, prefectul acestui judeţ“, a anunţat senatorul Gabriela Firea, la finalul primei şedinţe a comisiei.
Ea a precizat că toţi cei care vor fi audiaţi trebuie să vină la comisie cu documentele referitoare la subiectul anchetat. Totodată, Firea a arătat că audierile vor viza atât instituţiile, cât şi persoanele implicate în cazul terenurilor achiziţionate de Ioana Băsescu.
„Audierile vor avea două părţi. În prima parte vor fi audiate instituţiile, prin reprezentanţii lor, în legătură cu istoricul acestor terenuri şi în a doua parte vor fi invitate şi alte persoane în legătură cu care se face vorbire în aceste documente, pe care le vom primi, sperăm, cu celeritate încă de luni. Primele instituţii invitate săptămâna viitoare vor fi OCPI, reprezentanţii Cărţii Funciare, prefectul, primarul, directorul Institutului Fundulea, ANRP, ADS, APIA, Ministerul Agriculturii, direcţiile agricole, consilierul Adrian Rădulescu şi, de asemenea, notarii implicaţi“, a declarat Firea.
Alte articole similare
- Primarul din Nana, prefectul de Călăraşi, consilierul Rădulescu, chemaţi la audieri în comisia Călăraşi (0)
- Comisia parlamentară anti-Băsescu își reia activitatea, la inițiativa senatorului PSD Gabriela Firea (0)
- Prefectul si presedintele CJ Calarasi solicita bani la Ministerul Administratiei pentru continuarea lucrarilor la Palatul Administrativ (0)
- Prefectul a sesizat Parchetul cu privire la posibile fapte penale savarsite de angajatii primariei municipiului Calarasi (0)
- Niţu: „Pe cazul Călăraşi, vom răspunde tehnic dacă va fi nevoie, procurorii nu vor participa la audieri (0)