
Lupta pentru şefia Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi se anunţă destul de ascuţită în aceste zile. Dacă până la începutul săptămânii trecute, în scena politică a PSD erau doi protagonişti care îşi anunţaseră oficial candidatura, Oana Niculescu Mizil şi Liviu Muşat, iată că şi-a făcut apariţia şi cel de-al treilea. Valentin Deculescu. Despre Valentin Deculescu se ştia la un moment dat (în vara anului trecut) că va candida, urmând să se confrunte cu vechiul lui coleg de partid, Liviu Muşat. Chiar se zvonea la un moment dat că nu va mai candida. Vremea a trecut şi nimic nu s-a mai întâmplat până în urmă cu câteva săptămâni, când deputata Oana Mizil a declarat că vrea şefia PSD. A urmat Liviu Muşat care la rându-i îşi doreşte acelaşi lucru. Acum, şi Valentin Deculescu. În declaraţia pe care a făcut-o în cadrul unei conferinţe de presă, Deculescu nu a mai surprins pe nimeni, el precizând că a făcut-o „pentru a pune capăt definitiv unor zvonuri“. De altfel, în conferinţa de presă, Deculescu şi-a expus şi cele trei puncte din planul său de management al organizaţiei judeţene. Principii - Intenţii - Atitudini - pe care doreşte să le pună în aplicare în cazul în care va primi girul colegilor de partid.
„Am decis să organizez această conferinţă de presă pentru a curma unele zvonuri potrivit cărora mi-aş fi retras candidatura în această perioadă. Voi candida şi sper să câştig alegerile de la Conferinţa Judeţeană. Sunt în PSD din 1998. Am participat la toate campaniile care au avut loc până acum. Am dovedit destulă seriozitate atât în partid cât şi în afara lui. Vreau să vă spun că dacă voi fi ales preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD, şi sper că eu sunt cea mai bună variantă, nu va intra în această echipă cameleonii, oportuniştii şi persoanele duplicitare“, a declarat Vali Deculescu.
În altă ordine de idei, Deculescu a lămurit şi aspectele legate de asocierea sau expresia cum că ar fi „omul lui Tărăcilă“. „Nu mi se pare corect să fiu numit omul cuiva. Pentru mine, domnul Tărăcilă este un model, aş accepta oricând sfaturile sale, chiar şi dacă voi câştiga preşedinţia partidului, doar atât“, a mai precizat Deculescu. Susţinut îndeaproape de Răzvan Meseşanu şi Ninel Ţifrea, Deculescu va prezenta Planul de Management Politic pe care l-a întocmit şi delegaţilor de la Conferinţa Judeţeană şi asta pentru a-i convinge că el este soluţia cea mai viabilă pentru PSD Călăraşi în acest moment. Sub alt aspect, Vali Deculescu a confirmat, putem spune, că acesta este primul pas în cariera politică pentru care se pregăteşte intens.
Marga Culea