O centrală de echilibrare pe gaze de 20 MW la va fi construită la Răcari
Compania Energy Innovative Solutions SRL, ale cărei acțiuni sunt deținute în proporție de 47,17% de către grecul Apostolou Apostolos, asociat și administrator la mai multe companii energetice din România legate de grupul luxemburghez Montana Energy, în proporție de 47,17% de către Gabriel Matei, șeful diviziei locale Clarke Energy România, care distribuie motoare pe gaz Jenbacher, și în proporție de 5,66% de către Clarke Energy România, a primit autorizație de înființare de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru construirea unei centrale de producție de energie electrică pe gaz natural pentru servicii de echilibrare cu o putere instalată de 20 MW. Această centrală va fi construită la Răcari, în județul Dâmbovița.
Conform declarațiilor lui Gabriel Matei, ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în următoarele 3 săptămâni, iar centrala va fi funcțională în cel mult 2 luni după aceea. Proiectul prevede instalarea a 6 motoare pe gaz INNIO Jenbacher, fiecare având o putere electrică de 3,358 MW.
Clarke Energy susține că a furnizat o centrală similară formată din motoare pe gaz Jenbacher companiei Nova Power&Gas pentru un proiect de la Câmpia Turzii, în 2021.
În plus, o altă firmă de consultanță, NSK Investment Services SRL, deținută în proporție de 80% de grecul Nikolas Koliopoulos, dezvoltator imobiliar, și în proporție de 20% de Efstathia Oikonomopoulou, lucrează la un proiect similar de 20 MW la Focșani, care utilizează, de asemenea, motoare Jenbacher. Acest proiect este însă într-un stadiu mai puțin avansat.