Doi indivizi din Ialomița, implicați într-un caz de incendiere a deșeurilor pe domeniul public, sunt cercetați penal
Doi locuitori din județul Ialomița sunt subiectul unei anchete penale efectuate de polițiști, în urma acțiunilor lor de dezmembrare a autoturismelor și de incendiere a materialelor plastice în spațiul public. Suspecții au fost sancționați și cu o amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Forțele de poliție responsabile de investigarea criminalității economice, precum și echipele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ale serviciilor de ordine publică, în colaborare cu reprezentanții Gărzii de Mediu Ialomița, au descoperit în cadrul unei operațiuni desfășurate în comuna Andrășești că doi indivizi, în vârstă de 53 și respectiv 34 de ani și domiciliați în aceeași localitate, au incendiat deșeuri pe domeniul public.
Mai exact, în perioada 13 - 14.05.2023, suspecții au dezmembrat două autoturisme și au dat foc anvelopelor și componentelor din plastic de pe acestea, într-un teren care aparține domeniului public.
Politia a întocmit un dosar penal în legătură cu incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, infracțiune prevăzută și sancționată conform articolului 66 alineatul 1 litera e) din O.U.G. 92/2021 referitoare la gestionarea deșeurilor. Potrivit legislației în vigoare, orice substanță sau obiect pe care posesorul intenționează sau are obligația să le arunce este considerată deșeu.
De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu au aplicat o amendă contravențională în valoare de 2.000 de lei pentru dezmembrarea neautorizată a autovehiculelor.
"Cetățenii persoane fizice trebuie să știe că sunt interzise și pedepsite ca infracțiuni incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, îngroparea deșeurilor, dar și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate", a transmis IPJ Ialomița.