Salt la conținut
Semnal

Un șofer circula în județul Ilfov cu 101 kilometri la oră peste limita legală

··1 min citire

Sâmbătă, în zonele Voluntari și Pantelimon din județul Ilfov, polițiștii rutieri și membrii Brigăzii Rutiere a Capitalei desfășoară o amplă acțiune. Aceasta vizează drumurile naționale 2 și 3, precum și Bulevardul Pipera. Într-un interval de câteva ore, aproape 100 de șoferi au fost surprinși conducând cu viteză peste limita legală.

Unul dintre cazuri a implicat un șofer care circula cu 181 de kilometri pe oră, pe un tronson de drum unde viteza maximă admisă este de 80 de kilometri pe oră.

„În intervalul 8:00-17:00, au fost constatate mai multe nereguli, pentru care poliţiştii rutieri din Ilfov au aplicat 161 sancţiuni contravenţionale, conform OUG 195/2002, dintre care 96 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Aşadar, au fost depistaţi conducători auto, care au depăşit regimul legal de viteză şi cu peste 100 de km/h. Exemplificăm cazul unui conducător auto, care a fost depistat conducând cu 181 de km la oră, pe un tronson de drum, pentru care limita legală de viteză este de 80 de km la oră”, se arată într-o informare dată de Poliţia Ilfov.

Conducătorul auto respectiv a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

În cadrul acestei acțiuni, având ca obiectiv depistarea persoanelor care nu respectă limita legală de viteză, polițiștii rutieri din Ilfov au reținut 19 permise de conducere, toate pentru depășirea vitezei legale.

Politiștii rutieri din Ilfov rămân prezenti în teren și sâmbătă seara, în vederea prevenirii accidentelor rutiere cauzate de factorii generatori.