

*Sâmbătă, 17 aprilie, în jurul orei 14:30, Ionel D., de 38 ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, posesor al permisului de conducere pentru categoria B din 1998, a condos un autoturism pe raza oraşului Pantelimon.
Când a ajuns în dreptul unui imobil, ca urmare a faptului că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un motoscuter care circula din sensul opus, condus de George I. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului
mopedului. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*Luria S., de 30 ani, din Bucureşti, a condus în ziua de 17 aprilie, un autoturism pe Drumul Judeţean 101, din direcţia Baloteşti către Moara Vlăsiei. Când a ajuns într-o intersecţie a surprins şi accidentat pe minora N. A., de 10 ani, din Bucureşti, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Fetiţa a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor producerii accidentului.