Consiliul Județean Argeș depune toate demersurile necesare pentru a reporni serviciul de transport public județean de persoane.
În prezent, toate consiliile județene din țară se confruntă cu o problemă legată de expirarea licențelor operatorilor de transport ca urmare a unor modificări legislative.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a subliniat că s-au depus toate eforturile pentru găsirea unor soluții legale, întrucât principalul obiectiv este să se asigure accesul argeșenilor, cu accent pe elevi, la serviciul de transport public județean.
Astfel, în data de 21 septembrie 2023, conducerea Consiliului Județean Argeș a desfășurat întâlniri cu reprezentanții ARR Argeș, IPJ Argeș și transportatorii locali în scopul accelerării reluării serviciului de transport public. Ca urmare a acestor discuții, s-a decis convocarea unei ședințe de urgență a Consiliului Județean Argeș, cu scopul de a adopta o hotărâre care să permită reluarea activității începând chiar de mâine. În plus, în perioada imediat următoare, se va finaliza procedura de licitație pentru noul program de transport la nivelul județului Argeș.