Anunț privind declanșarea unei proceduri de transfer la cerere
Anunț privind declanșarea unei proceduri de transfer la cerere, pentru ocuparea a unui post de funcţionar public din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bucu
Primaria comunei Bucu, judetul Ialomita anunţă declanşarea unei proceduri de transfer la cerere, pentru ocuparea unui post vacant - aferent unei funcții publice, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului privind ocuparea functiilor publice si a functiilor contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Bucu. aprobat prin Dispozitia nr.207/12.10.2023, denumit în continuare Regulament, in cadrul compartimentului Contabilitate:
1 post Inspector, grad profesional principal - atributii de contabil
Documente necesare şi dată limită
Persoanele interesate sunt invitate să depună la sediul Primariei comunei Bucu din localitatea Bucu, Calea Bucuresti nr.101, urmatoarele documente:
- Cerere de transfer- conform modelului atasat,
- Curriculum vitae, model comun european
- Copia actului de identitate
- Copii ale diplomelor de studii, certificatelor și a altor documente care atestă efectuarea unor specializari şi perfecţionari;
- Copia carnetului de munca şi a adeverinţei eliberate de angajator, după caz, pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea funcţiei, documente din care sa rezulte functia publica pe care o detine la data depunerii cererii de transfer;
- Adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzatoare funcției/postului solicitat.
Termenul limită de depunere a documentelor menționate este 25 octombrie 2023
Nota: pe perioada aplicării măsurilor speciale din OUG nr.34/2023 se vor aplica următoarele prevederi privind transferul la cerere:
(9) Prin derogare de la prevederile art. 506 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1), transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care îşi desfăşoară activitatea funcționarul public.
(10) Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia s-a aprobat transferul la cerere al funcționarului public înștiințează în termen de 2 zile lucrătoare de la data aprobării cererii de transfer autoritatea sau instituția publică în care îşi desfăşoară activitatea funcționarul public despre aprobarea cererii de transfer.
(11) Conducătorul autorității sau instituției publice de la care se transferă funcţionarul public are obligaţia să emită actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu sau, în situaţia în care este afectată derularea corespunzătoare a activităţii la nivelul structurii în care este încadrat funcţionarul public, să comunice refuzul motivat al transferului la cerere, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea înştiinţării prevăzute la alin. (10). Transferul la cerere operează de la data modificării raportului de serviciu, stabilită prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii sau intituției publice de la care se transferă funcționarul public și care nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ.
Condiţii specifice de ocupare a funcţiei vacante:
Compartiment Contabilitate
- Inspector, clasa I, gradul profesional principal (1 post)
Condiţii specifice:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul economic;
- gradul profesional principal (implicit şi vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani, conform dispoziţiilor art. 468 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 572019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioar)e;
- cunoştinţe generale operare PC;
- cunoașterea legislaţiei în domeniul contabilităţii şi salarizării;
- abilităţi şi aptitudini necesare: capacitatea de analiză şi sinteză, abilităţi de planificare, organizare, coordonare, comunicare și relaționare, de lucru în echipă, capacitatea de a lucra cu termene limită, asumarea responsabilităţi;
- candidatul nu figurează cu sancţiuni disciplinare aplicate acestuia şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.
DUPA EXPIRAREA TERMENULUI DE DEPUNERE A SOLICITĂRII DE TRANSFER ȘI A DOCUMENTELOR SOLICITATE, SE VA ORGANIZA PROBA DE INTERVIU. ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE REGULAMENTULUI PRIVIND OCUPAREA FUNCȚIILOR PUBLICE ȘI A FUNCȚIILOR CONTRACTUALE VACANTE DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI COMUNEI BUCU, PRIN TRANSFER LA CERERE.
Informaţii referitoare la activitatea generala corespunzatoare functiei pentru care se face transferul și din care pot fi puse întrebari la interviu pot fi obținute consultând următoarele acte normative:
Bibliografie:
1.din Codul Administrativ aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57 din 03.07.2019 ART.195 - 388;
2. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
4. Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările
şi completările ulterioare;
5. Ordinul emis de Ministerul Finanţelor Publice nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilităţii instituţiilor publice , planul de conturi pentru instituţii publice și instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Ordinul nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor instituţiilor publice, precum și organizarea, evidenţa și raportarea angajamentelor bugetare și legale cu modificările şi completările ulterioare
7. Ordinul nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
8. Ordinul nr. 2634/2015 din 5 noiembrie fi 2015 privind documentele contabile cu modificările şi completările ulterioare.


