
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:
- col. Ghimpeţeanu Marian, fost inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) „Vlaşca“, judeţul Giurgiu, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- instigare la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată,
- instigare la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată,
- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,
- instigare la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată şi
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
- lt. col. Lixandru Elena-Luminiţa-Mirela, adjunct al şefului I.S.U. „Vlaşca“, judeţul Giurgiu, cpt. Panait Daniel Valeriu, şeful Serviciului prevenirea incendiilor şi plt. Zlate Viorel, toţi din cadrul I. S. U. „Vlaşca“, judeţul Giurgiu, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- fals intelectual, în formă continuată,
- uz de fals, în formă continuată,
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada august - octombrie 2007, în cadrul I.S.U. Giurgiu a avut loc concursul pentru ocuparea mai multor posturi de ofiţeri şi subofiţeri, concurs coordonat de inspectorul şef al I.S.U. Giurgiu, inculpatul Ghimpeţeanu Marian.
Pentru organizarea şi susţinerea acestor concursuri, s-au constituit mai multe comisii de examinare din care au făcut parte şi inculpaţii Lixandru Elena-Luminiţa-Mirela, adjunct al şefului I.S.U. Giurgiu, Panait Daniel Valeriu, şeful Serviciului prevenirea incendiilor şi Zlate Viorel.
În acest context, inculpatul Ghimpeţeanu Marian a iniţiat şi coordonat un grup infracţional format din unii membri ai comisiilor de examinare, grup care a avut drept scop fraudarea, în parte, a rezultatelor acestor concursuri atât la proba sportivă, cât şi la proba scrisă.
În concret, fostul inspector şef transmitea acestor comisii, direct sau prin intermediari, „bileţele“ ce conţineau numele unor candidaţi care ar fi trebuit favorizaţi prin acordarea unor note cu mult mai mari decât cele reale cu consecinţa declarării ca admişi a candidaţilor respectivi în detrimentul altora care au avut note de promovare. La solicitarea inculpatului Ghimpeţeanu Marian, membrii comisiilor au înlocuit lucrările scrise iniţiale ale candidaţilor favorizaţi cu alte lucrări completate în fals şi notate cu note mult mai mari.
Pentru a crea aparenţa de legalitate, au fost falsificate inclusiv borderourile individuale şi centralizatoare ale fiecărei comisii, cuprinzând rezultatele probelor scrise de concurs în baza cărora, din cele stabilite până în prezent, un număr de 36 de candidaţi (ofiţeri şi subofiţeri) ce au promovat în mod fraudulos acest concurs au fost angajaţi efectiv în cadrul I.S.U. Giurgiu.
Foile de concurs iniţiale au fost sustrase din dosarele de concurs, o parte din ele fiind distruse iar o parte fiind recuperate de anchetatori.
În această activitate infracţională, s-au implicat şi inculpaţii Lixandru Elena-Luminiţa-Mirela, Panait Daniel Valeriu şi Zlate Viorel care au atras în acest demers, la rândul lor, şi alţi membri ai comisiilor de concurs.
În acest dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de alte 14 cadre militare din aceeaşi unitate, ce au calitatea de învinuit.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 26 aprilie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore iar la data de 27 aprilie 2010, Tribunalul Militar Bucureşti a respins propunerea de arestare preventivă, dispunând obligarea celor 4 inculpaţi de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Faţă de această hotărâre, Direcţia Naţională Anticorupţie a declarat recurs.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie.
De precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.