MMB: Comorile haznalelor istorice din Bucureşti, în expoziție la Casa Filipescu-Cesianu
Expoziţia „Comorile haznalelor istorice din Bucureşti” va fi deschisă, miercuri, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), a transmis Muzeul Municipiului Bucureşti. Intrarea este liberă.
Vizitarea expoziţiei constituie prilejul unei călătorii în trecutul mai puţin cunoscut al Bucureştiului secolelor XVIII-XIX. În decursul anilor, arheologii de la Muzeul Municipiului Bucureşti au avut ocazia să cerceteze câteva haznale aflate în diferite zone ale vechiului oraş. Atmosfera secolelor trecute este redată muzeografic prin realizarea unei selecţii de obiecte alese pentru expunere, care fac parte din cadrul descoperirilor arheologice de la Bisericile Sf. Dumitru şi Mavrogheni, de la Hanul Serafim şi în Cartierul Evreiesc, dar şi din alte zone ale oraşului.
„Cuvântul hazna este un paradox semantic pentru că hazine, care în limba turcă făcea referire la visterie, a căpătat în limba română înţelesul latinizat pentru latrină sau cloacă. Acestea sunt amenajări adânc săpate în pământ, discrete în spaţiul domestic, unde au devenit oale şi ulcele ceştile ciobite ce nu-şi mai găseau locul în serviciul de cafea, cutiuţele goale de pastă de dinţi sau preţuitele sticluţe de parfum franţuzesc aruncate după ultimul puff”, susține dr. Theodor ignat, curator, şef Birou Arheologie Preventivă şi Sistematică, MMB.
Potrivit spuselor specialistului, apariţia haznalelor şi a toaletelor, fie ele publice sau private, reprezintă un fenomen strâns legat de dezvoltarea structurilor urbane sau semi-urbane, dar mai ales de preocuparea oamenilor pentru igienă şi sănătate publică. Aceste instalaţii, alături de sistemele de alimentare cu apă şi, ulterior, a canalizărilor, reprezintă o consecinţă naturală a existenţei oraşelor în care un număr mare de oameni împărţeau acelaşi spaţiu. Apa curată şi îndepărtarea corespunzătoare a resturilor menajere şi gunoaielor au prevenit apariţia şi răspândirea bolilor.
Aşadar, haznalele au avut un rol important în menţinerea unei stări generale bune a sănătăţii publice.