Salt la conținut
Semnal

A început Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - ediţia 30

··1 min citire

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - ediţia 30 se va desfășura în perioada 22-26 noiembrie a.c., în Pavilionul Central Romexpo.

Aproximativ 200 de participanţi vor fi prezenți pentru a oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor şi domeniilor de interes, muzică şi jocuri educative. Alături de nume consacrate în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroşi participanţi în premieră, atât edituri care şi-au câştigat deja o binemeritată notorietate, cât şi proiecte la început de drum. Toate standurile se vor regăsi şi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a revenit pentru această ediţie în spaţiul care l-a găzduit în perioada anilor 1999 - 2018.
Evenimentul va fi deschis pentru public zilnic, între orele 10.00 şi 20:00, iar accesul va fi liber.

De asemenea, Trofeele Gaudeamus, decernate începând cu ediţia 1997, vor fi acordate la finalul acestei ediţii pentru trei dintre editurile participante şi pentru „Cea mai rîvnită carte a târgului”, prin Votul Publicului; alături de ele, Radio România va acorda, pe baza evaluării realizate de jurii de specialitate, Premiul de Excelenţă, Premiile pentru Traducere „Antoaneta Ralian” şi Premiul Educaţia.