Salt la conținut
Semnal

Casă cuprinsă de flăcări,la Pietroșani! UN BĂTRÂN A MURIT, IAR O FEMEIE A FOST RĂNITĂ

··1 min citire

În seara zilei de miercuri, 22 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu ce se manifesta la un imobil din localitatea Pietroșani.
Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Argeș, la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești, pentru sprijinirea intervenției pompierilor, în vederea stingerii incendiului ce se manifesta la nivelul acoperișului.

Din imobilul în cauză au fost evacuate două persoane, respectiv un bărbat de 73 de ani, și o femeie de 68 de ani. Din păcate, bărbatul de 73 de ani a fost declarat decedat.
Femeia a fost transportată la o unitate de medicală pentru acordarea de îngrijiri.
Cercetările vor fi preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, în cauză urmând să fie înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de Parchet competente“
- mai arată sursa citată,