Salt la conținut
Semnal

Tânăr neidentificat omorât de tren la Voluntari

··1 min citire

Un tânăr neidentificat la ora publicării acestei știri a fost omorât de tren la Voluntari. În apropiere s-au înregistrat numeroase astfel de accidente mortale, cele mai mediatizate cazuri fiind  în 2018, când, la doar patru luni distanță, doi tineri au fost uciși de tren. Este vorba de Andreea Corina Lascu și de cel mai bun prieten al ei, Ionuţ Militaru.

Tânărul ucis în această seară purta, conform declarațiilor martorilor oculari, o geacă verde ca de armata, un hanorac gri și o pereche de blugi negri. În plus, avea un telefon marca Redmi.

Accident Tren

Autoritățile nu fac nimic

Cu toate astea, autoritățile sunt impasibile la aceste tragedii. Nimeni nu a făcut nimic pentru a închide acea zonă. Ba mai mult, atunci când localnicii din Voluntari au construit un gard, primăria i-a obligat să-l dărâme. T.I.: “Locuiesc în Colentina Andronache, stau chiar lângă calea ferată. Noi am amenajat cu ciment un gard către linia ferată. Am făcut asta fără aprobare, tocmai pentru protejarea copiilor din zonă. Cu toate că și la noi au fost victime călcate de tren, de curând primăria a ajuns și ne-a pus să dărâmăm.”

Accident Tren2