Salt la conținut
Semnal

PSD Ilfov a cerut jumătate din locurile eligibile de la CJ Ilfov plus posturile de vicepreședinți

··3 min citire

Ca la toate alegerile, în subteranele politicii ilfovene încep să se miște plăcile tectonice. În această perioadă, se poartă negocieri între PNL-ul condus de Thuma și PSD-ul coordonat de Pandele pentru listele de consilieri județeni. PSD-ul, fără a avea niște perspective grozave la alegerile din Iunie, a cerut jumătate din locurile eligibile PLUS ambii vicepreședinți. Șoc și groază în rândul peneliștilor ilfoveni. Cum să cedeze PNL atâtea locuri? Dar să vedem de ce au fost atât de revoltați liberalii ilfoveni. Practic, deși vor înregistra un scor mult peste PSD la alegerile din Ilfov, vor pierde câteva locuri în CJ. Matematic, coaliția PSD-PNL va avea cam 24 de consilieri județeni. Dacă cei doi lideri, Thuma și Pandele își vor împărți “frățește” locurile pe liste, PSD va avea 12 consilieri județeni iar PNL va avea tot 12. Față de cele 16 mandate liberale din prezent, rezultă o pierdere netă de 4 mandate. În plus, ar pierde și vicepreședinții. “Inacceptabil”, “Lui Pandele i-ar mai lipsi foarte puțin ca să-și construiască majoritatea în CJ și să ne pună pe liber”, ne-au declarat sursele noastre.

Dar de ce a cerut PSD Ilfov atât de mult? În primul rând, ca să aibă spațiu de negociere. În al doilea rând, ca să dea bine la centru. Pentru că Ciolacu monitorizează “cu atenție și îngrijorare” situația de la Ilfov. Cu activitate extrem de slabă în județ și cu mulți candidați la primării puși de formă, PSD Ilfov nu-și permite să calce strâmb la alegerile ce bat la ușă, pentru că-l paște a treia dizolvare a conducerii județene în patru ani.

“PSD Ilfov, din păcate, a ajuns o organizaţie foarte mică, mult mai mică decât a fost de-a lungul timpului, mult mai mică decât are potenţial judeţul Ilfov pentru PSD“

PSD Ilfov, din păcate, a ajuns o organizaţie foarte mică, mult mai mică decât a fost de-a lungul timpului, mult mai mică decât are potenţial judeţul Ilfov pentru PSD“, declara Cazanciuc în vara lui 2020. Imediat după această declarație, Ciolacu decapita PSD Ilfov, după ce în presă au apărut dezvăluiri privind legăturile liderilor PSD Ilfov, în frunte cu Mihai Niță, cu lumea interlopă. Foarte rapid, președinte al PSD Ilfov este înscăunat Viorel Iordache. Iordache, în scurtul timp petrecut la șefia partidului s-a remarcat în județ prin îngâmfarea de nabab ce-l caracterizează și prin zero realizări ca lider. Pentru că, nu-i așa, este mai simplu să satisfaci niște babe, plimbându-le pe la moaște, decât să te lupți pentru primarii și consilierii tăi din județ. Istoria nefericită a PSD Ilfov continuă cu Iordache pus pe fugă de spectrul unor dosare. Rețineți acest nume pentru că vom mai reveni la nababul-bugetar, personaj ce a intrat în atenția noastră încă din 2011. El poate a uitat de noi. Noi nu am uitat de el. Avem noi vreo vină că avem memorie de elefant?

Petre Iacob, președinte?

Dar să revenim: Urmează dizolvarea conducerii PSD Ilfov (iar?) în Iunie 2023 și instalarea Andreei Constantinescu, city-managerul orașului Voluntari în scaunul de președinte. Ne aflăm în 2024 și am aflat că a intrat la încălzire primarul din Popești-Leordeni, Petre Iacob. Acesta se pare că se pregătește de preluarea în forță a PSD Ilfov. Pitre probabil s-ar cocoța și mâine pe scaunul de președinte al PSD Ilfov, dacă nu ar avea atâtea probleme în ograda proprie. Pentru că nu trebuie să uităm faptul că Petre Iacob este acum literalmente înconjurat de o PUZderie de dușmani politici ce până mai ieri îi erau prieteni și rude. Iar perspectiva pierderii alegerilor la primărie este una sumbră și dătătoare de frisoane. PUZ transit gloria mundi, ca să-i parafrazăm pe înaintașii noștri.

Atât pentru moment, dar vă promitem să mai reveni cu informații din Popești. Pentru a nu le rata, abonați-vă la ziarul Semnal, introducând adresa de email în căsuța de mai jos.

În plus, nu uitați să votați în cadul platformei noastre, “Ilfovul alege”, locul în care vă puteti spune părerea despre primarii din județ, precum și despre problemele din fiecare localitate.