Salt la conținut
Semnal

Două autoturisme au fist distruse într-un accident produs pe Șoseaua Vestului din Ploiești

··1 min citire

Un incident rutier a avut loc sâmbătă dimineață pe Șoseaua Vestului din Ploiești, în apropierea Hotelului Nord-Balif. Potrivit informațiilor furnizate de către ISU Prahova, două autoturisme și cei trei ocupanți ai acestora au fost implicați în eveniment, una dintre victime rămânând încarcerată. Aceasta a fost conștientă în momentul intervenției. Echipele de pompieri au intervenit rapid pentru extragerea persoanei încarcerate, fiind ulterior preluată de către echipajul de prim ajutor SAJ care s-a aflat la fața locului. Mai apoi, victima a fost transportată la spital.

Un alt ocupant al vehiculului a fost asistat la fața locului de către echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o motocicletă SMURD.

Conform informațiilor furnizate de către IJP Prahova, autoturismele erau conduse de doi bărbați în vârstă de 66, respectiv 23 de ani.

"În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 66 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale specializate.

Șoferul în vârstă de 23 de ani a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în timp ce șoferul în vârstă de 66 de ani urmează să fie testat", a adăugat sursa citată.

Polițiștii desfășoară în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.