Compania Națională de Investiții (CNI) va construi creșe în cinci localități din Prahova
Recent, compania a lansat procedura pentru desemnarea firmelor care vor proiecta și construi creșele.
Conform actualitateaprahoveana.ro, creșele vor fi construite astfel: două unități cu capacitate de 110 locuri vor fi amplasate la Băicoi și Valea Călugărească (satul Arva), iar trei unități cu câte 40 de locuri vor fi realizate la Lipănești, Râfov (sat Palanca) și Bănești.
Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproape 30 de milioane de lei.
Potrivit Companiei Naționale de Investiții (CNI), fiecare clădire este organizată în trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.
Fiecare proiect include un număr total de dormitoare egal cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații pentru luat masa, precum și un cabinet medical.
De asemenea, sunt prevăzute și funcțiuni auxiliare precum spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie.