Salt la conținut
Semnal

Un TIR încărcat cu peste 20 de tone de cărbuni pentru grătar a ars în Vama Giurgiu

··1 min citire

Circa cinci tone de cărbuni de grătar au ars în noaptea de luni spre marți, în Vama Giurgiu, după ce un autotren din Turcia, cu 23 de tone de încărcătură, a luat foc din cauza fumatului în locuri necorespunzătoare.

„ISU Giurgiu a fost solicitat azi-noapte să intervină în Vama Giurgiu după ce un șofer a observat fumul care ieșea din partea din față a semiremorcii unui autotren și l-a anunțat pe conducătorul autotrenului, care a alertat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere și o cisternă”, se arată într-un comunicat de presă emis marți de ISU Giurgiu. Pompierii au constatat că aproximativ 500 de saci de cărbuni, a câte 10 kilograme fiecare, erau afectați de incendiu.

În autotrenul turcesc se mai aflau aproximativ 1.800 de saci de cărbuni, care au fost salvați de la incendiu. Potrivit pompierilor, incendiul a fost cel mai probabil cauzat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.