Două persoane blocate noaptea în Bucegi au fost salvate în această dimineață
Două persoane care au rămas blocate de duminică noaptea pe Valea Seacă a Costilei, sub Colțul Mălinului, au fost salvate luni dimineață de echipele Salvamont. Operațiunea de salvare a implicat intervenția unui elicopter, care a permis inserarea prin troliere a doi salvatori montani în zona dificil accesibilă.
Aceștia au reușit să recupereze turiștii și să-i transporte în siguranță la Baza Salvamont de la Cota 1400. Intervenția promptă a salvamontiștilor a asigurat evacuarea în siguranță a celor două persoane dintr-o zonă montană periculoasă.