Un cetățean german a fost prins când încerca să scoată din România un Audi furat în valoare de 50.000 de euro
Un cetățean german este investigat penal după ce a încercat să părăsească România prin punctul de frontieră Giurgiu, conducând un autoturism de lux evaluat la 250.000 de lei, care era căutat de autoritățile din Germania pentru confiscare.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat un cetățean german, în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism de lux, marca Audi, înmatriculat în Germania. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră din Giurgiu au constatat că autoturismul era în atenția autorităților germane, figurând în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare,” se menționează într-un comunicat de presă transmis marți de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Conform aceleiași surse, șoferul a declarat că nu avea cunoștință de faptul că vehiculul era implicat într-un litigiu.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire a unui bun furat, iar autoturismul a fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră până la finalizarea investigațiilor.