Salt la conținut
Semnal

Razii de amploare ale poliției rutiere în Caracal și Drăgănești-Olt

··2 min citire

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28-29 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat noi acțiuni pentru a menține ordinea și siguranța publică. Intervențiile, realizate cu efective sporite, au avut loc în municipiul Caracal și orașul Drăgănești Olt. Au fost verificate aproape 300 de persoane și peste 100 de autovehicule, în urma cărora au fost aplicate aproximativ 80 de amenzi, totalizând peste 75.000 de lei.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au sprijinit acțiunile poliției în noaptea respectivă.

„Acțiunile au avut ca scop creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea faptelor antisociale sau a traficului și consumului de substanțe interzise. La aceste intervenții au participat polițiști din structuri diverse, inclusiv ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Jandarmii au fost, de asemenea, alături de noi, axându-se în principal pe prevenirea violenței în zone publice precum baruri și săli de jocuri de noroc. În plus, polițiștii au monitorizat respectarea regulilor de circulație, astfel încât toți participanții la trafic să ajungă în siguranță acasă. În cadrul acestei acțiuni, au fost legitimate aproximativ 300 de persoane și verificate peste 100 de autovehicule, precum și 15 societăți comerciale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 75.000 de lei”, a declarat agentul principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit aceleiași surse, cele mai multe sancțiuni au vizat încălcări ale regulilor de circulație și abateri privind normele de conviețuire socială și funcționarea operatorilor economici.

„Astfel de acțiuni vor continua în întregul județ, deoarece dorim să protejăm comunitatea și să menținem un climat de ordine și siguranță. Polițiștii nu sunt prezenți doar pentru a sancționa, ci pentru a preveni orice situație care ar putea afecta liniștea și bunăstarea cetățenilor”, a subliniat reprezentantul IPJ Olt.

În timpul raziei, în jurul orei 21:30, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din Drăgănești Olt, pe strada Nicolae Titulescu. Conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, iar testul etilotest a indicat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Aproximativ 20 de minute mai târziu, pe Drumul Județean 546, polițiștii au oprit un alt autoturism, condus de un tânăr de 27 de ani din comuna Catane, județul Dolj. Testul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că acesta nu deținea permis de conducere. Polițiștii efectuează cercetări pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.