Salt la conținut
Semnal

Trei bărbați care au urmărit un șofer în trafic și l-au bătut au fost reținuți

··1 min citire

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore în legătură cu un conflict violent ce a avut loc duminică, 27 octombrie, în Buftea, județul Ilfov.

Aceștia, cu vârste de 20, 24 și 51 de ani, sunt acuzați de tulburarea liniștii publice și lovire sau alte violențe. Incidentul a izbucnit în jurul orei 14:21 în zona unui supermarket din Buftea, unde mai multe persoane s-au agresat reciproc, provocând blocarea temporară a traficului rutier.

În urma anchetei, polițiștii au identificat patru bărbați implicați în altercație, unul dintre aceștia având nevoie de îngrijiri medicale. Doi dintre cei implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, iar unul a avut o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astăzi, cei trei reținuți vor fi prezentați procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, unde se va discuta posibilitatea luării unor măsuri preventive. Poliția continuă cercetările pentru tulburarea liniștii publice, lovire sau alte violențe și conducerea sub influența alcoolului, urmărirea penală desfășurându-se sub supravegherea procurorului de caz.