Salt la conținut
Semnal

Un aeroport modern va fi amplasat între localitățile Braniștea,Tudor Vladimirescu și Slobozia Conachi, la 25 de km. de Galați.

··1 min citire

Zona Galați – Brăila face un pas important către dezvoltarea sa prin construcția unui nou aeroport modern, proiect care a primit recent certificatul de urbanism.

Aeroportul va fi amplasat între localitățile Braniștea,Tudor Vladimirescu și Slobozia Conachi, la aproximativ 25 de kilometri de Galați. Inițial, aeroportul va ocupa o suprafață de 250 de hectare, cu o rezervă suplimentară de 115 hectare, destinată extinderii și posibilelor investiții viitoare.

Conform autorităților județene, se estimează ca lucrările să înceapă în 2026, iar studiul de fezabilitate să fie finalizat în prima parte a anului viitor. Un aspect important a fost și obținerea avizului ROMATSA în primăvara acestui an, un pas necesar pentru coordonarea traficului aerian.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a menționat că amplasamentul aeroportului va fi aproape de poligonul militar de la Smârdan, care urmează și el să fie extins.