Salt la conținut
Semnal

Expert parlamentar cercetat pentru trafic de influenţă

··1 min citire
image_125071496420207100_1Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Saulea Dănuţ, expert parlamentar la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În ziua de 19 iunie 2009, inculpatul Saulea Dănuţ a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 50.000 euro, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă primarul comunei Adunaţii Copăceni (judeţul Giurgiu) pentru ca acesta, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, să-l pună pe denunţător în posesie cu suprafeţele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin decizie a instanţei şi să-i aprobe şi schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea Primăriei Adunaţii Copăceni. La data de 22 iunie 2009, inculpatul Saulea Dănuţ a primit de la denunţător suma de 3.000 USD reprezentând o primă tranşă din cea pretinsă în scopul arătat, iar în ziua de 19 august 2009 a fost prins în flagrant delict în timp ce primea de la denunţător o nouă tranşă, respectiv 15.000 USD. La aceeaşi dată, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar la data de 20 august 2009, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestării preventive a inculpatului Saulea Dănuţ pe termen de 29 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti. De precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.