Dramă în Sectorul 6: Doi bătrâni au fost găsiți morți în apartament. Nu aveau căldură de cinci zile și ar fi încercat să se încălzească cu aragazul
O tragedie cutremurătoare a avut loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Sectorul 6 al Capitalei, unde doi pensionari, soț și soție, în vârstă de 83, respectiv 79 de ani, au fost găsiți fără viață în apartamentul lor. Potrivit primelor informații, cei doi nu aveau căldură de cinci zile și ar fi încercat să se încălzească folosind aragazul, ceea ce ar fi dus la un posibil incident fatal.
Alarma a fost dată chiar de fiul victimelor, care a sunat la 112 după ce a simțit un puternic miros de gaz venind din locuința părinților săi. Acesta a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu ei, însă fără succes.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii de la Secția 20, împreună cu un echipaj medical, care nu a mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi bătrâni. Corpurile neînsuflețite au fost descoperite în bucătărie, locul în care, cel mai probabil, încercaseră să se încălzească în lipsa unui sistem funcțional de încălzire.
„Polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Din păcate, cadrele medicale au declarat decesul celor două persoane. Locul a fost izolat pentru a elimina orice pericol, iar trupurile vor fi transportate la INML pentru necropsie”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat.
Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauza morții și circumstanțele în care s-a produs tragedia.