Salt la conținut
Semnal

Fals accident rutier pus în scenă de șase adolescenți din Vaslui. Poliția a deschis dosare penale

··1 min citire

Șase adolescenți din localitatea Satu-Nou, comuna Muntenii-de-Sus, județul Vaslui, sunt cercetați penal după ce au pus în scenă un accident rutier fictiv și au alertat autoritățile printr-un apel la 112.

Incidentul a avut loc în noaptea de 16 aprilie, când un tânăr de 21 de ani din comuna Muntenii-de-Jos a anunțat, prin apel la numărul de urgență, că pe DN 24, la ieșirea din Satu-Nou, se află o persoană decedată. La fața locului, echipajele de intervenție au descoperit însă că „victima” era un manechin de paie, stropit cu vopsea roșie pentru a simula sângele.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat șase tineri, cu vârste între 14 și 19 ani, ca fiind autorii farsei. Aceștia au fost implicați atât în plasarea manechinului pe carosabil, cât și în realizarea apelului fals.

Pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru „împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”.

Într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui atrage atenția asupra riscurilor unor astfel de acțiuni: „Astfel de gesturi pot crea panică în rândul cetățenilor, pot atrage nejustificat resursele de intervenție și pot pune în pericol siguranța rutieră.”

IPJ Vaslui face un apel către părinți și cadre didactice să discute cu adolescenții despre consecințele acestor comportamente și să promoveze responsabilitatea și spiritul civic în rândul tinerilor.