Salt la conținut
Semnal

Deputații din Comisia pentru Abuzuri au vizitat mai multe penitenciare din țară. Supraaglomerare, lipsă de personal și acces limitat la servicii medicale

··2 min citire

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor a anunțat, joi, că a efectuat în ultimele săptămâni mai multe vizite în penitenciare din România, ca urmare a numărului ridicat de petiții primite de la persoane private de libertate. Aproape jumătate dintre sesizările adresate Camerei Deputaților vizează sistemul penitenciar, potrivit președintei comisiei, Laura Gherasim.

Printre cele mai frecvente probleme semnalate de deținuți se numără refuzul transferurilor către penitenciare aflate mai aproape de domiciliu, condiții igienico-sanitare precare, acces limitat la servicii medicale și psihologice, aplicarea arbitrară a regulilor privind permisiunile, dar și abuzuri din partea unor angajați ai sistemului penitenciar.

În urma vizitelor efectuate, Comisia a constatat că Penitenciarul Mărgineni este grav supraaglomerat, cu un grad de ocupare de 139%. Din cele 417 posturi prevăzute în schemă, doar 315 sunt ocupate, ceea ce generează probleme semnificative în zonele operative, medicale și de consiliere psihologică. Tot aici, este în construcție un nou pavilion, finanțat din fonduri norvegiene.

Nereguli importante au fost descoperite și la Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou. Comisia a constatat condiții precare de igienă, lipsa accesului la consultații medicale, în special ginecologice, și personal insuficient, deși tânăr și bine intenționat. De asemenea, a fost semnalat un caz în care unei mame i-a fost refuzată permisiunea de ieșire, deși îndeplinea toate condițiile legale.

„Numărul extrem de scăzut de permisiuni acordate ridică semne de întrebare asupra aplicării unitare a legii. Vom solicita Ministerului Justiției o analiză detaliată și modificări legislative, acolo unde reglementările administrative contravin Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate”, a precizat Laura Gherasim.

La Penitenciarul București-Rahova, deputații au semnalat condiții care abia ating standardele minime: supraaglomerare, deficiențe de igienă, alimentație slabă și lipsă de personal medical. Totuși, Spitalul Penitenciar Rahova a reprezentat o excepție pozitivă. Deși vizita nu fusese anunțată, condițiile au fost considerate „surprinzător de bune”: saloane curate, personal empatic și profesionist, iar alimentele erau etichetate corespunzător. Comisia a subliniat, totuși, necesitatea modernizării echipamentelor și suplimentării personalului.

Un alt aspect remarcat de parlamentari este tendința de pensionare timpurie a angajaților din sectorul operativ, în special între 35 și 40 de ani, urmată adesea de reangajarea acestora în alte structuri ale statului. Totodată, tinerii angajați sunt nevoiți să se formeze la locul de muncă, în condiții de stres ridicat, ceea ce poate afecta eficiența sistemului pe termen lung.

Comisia recomandă păstrarea personalului cu experiență în sistem, regândirea procedurilor de reangajare după pensionare și garantarea accesului la consultații ginecologice pentru femeile deținute. De asemenea, se propune reevaluarea situației mamelor cu copii născuți în detenție, inclusiv posibilitatea executării pedepsei în centre speciale sau la domiciliu.