Ford recheamă peste 148.000 de vehicule în SUA din cauza unor probleme la frâne și transmisie
Ford Motor a anunțat rechemarea a peste 148.000 de vehicule în Statele Unite, în cadrul a două campanii separate, din cauza unor defecțiuni care pot afecta siguranța în trafic. Informația a fost confirmată de Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de agenția Reuters.
Prima campanie de rechemare vizează 123.611 vehicule din modelele Ford F-150, Expedition și Lincoln Navigator, produse în perioada 2017–2018. Potrivit autorităților, aceste vehicule prezintă risc de scurgere a lichidului de frână, ceea ce poate reduce eficiența sistemului de frânare și poate crește distanța de oprire, punând astfel în pericol siguranța rutieră.
Pentru remedierea problemei, dealerii Ford vor înlocui gratuit piesele afectate, precum cilindrul principal sau servofrana.
A doua campanie afectează 24.655 de unități ale modelului Ford Explorer 2025, din cauza unei posibile resetări a modulului de control al transmisiei (PCM) în timpul condusului. Acest defect ar putea conduce la dezactivarea sistemului de parcare sau chiar la oprirea motorului în mers, avertizează NHTSA.
Pentru această categorie, Ford va efectua o actualizare software gratuită. Proprietarii urmează să fie notificați oficial prin scrisori până cel târziu pe 26 mai 2025, se mai arată în comunicatul instituției.