Filmul Până în zori / Until Dawn (2025) – o noapte din care poate nu te mai întorci
La zece ani de la lansarea jocului video care a redefinit genul horror interactiv pe PlayStation 4, Until Dawn revine în atenția publicului sub forma unei adaptări cinematografice ambițioase și tulburătoare. Regizată de David F. Sandberg (Lights Out, Annabelle: Creation, Shazam!), versiunea din 2025 nu este doar un omagiu adus sursei originale, ci o reinterpretare intensă și imprevizibilă a conceptului de frică, vinovăție și supraviețuire. Ceea ce ar fi putut fi o simplă transpunere a unei povești de succes din mediul digital pe marile ecrane, devine un film cu personalitate, ce îndrăznește să experimenteze și să își creeze propriile reguli ale terorii.
De la PlayStation la peliculă
Lansat în 2015, Until Dawn a fost una dintre marile surprize ale gaming-ului horror, dezvoltatorii britanici de la Supermassive Games oferind o experiență cinematică interactivă în care deciziile jucătorului influențau în mod real desfășurarea poveștii. Cu actori capturați digital – inclusiv Hayden Panettiere și Rami Malek –, grafica realistă, atmosfera de slasher montan și sistemul de alegeri în stil „efect fluture” au transformat jocul într-un cult instant.
Filmul lui Sandberg nu pornește de la premisa copierii literale a acestui succes, ci a reimaginării lui. Povestea este nouă, personajele sunt altele, dar sentimentul de claustrofobie, izolarea, tensiunea care urcă lent spre deznodăminte șocante – toate aceste elemente esențiale revin cu forță.
O nouă poveste, aceeași teamă viscerală
În centrul poveștii se află Clover (interpretată de Sophie Thatcher – Yellowjackets, The Book of Boba Fett), o tânără care își caută sora dispărută, Melanie, în urma unui apel misterios care o conduce într-o regiune muntoasă izolată. Însoțită de câțiva prieteni – fiecare purtând propriile traume și secrete –, Clover ajunge la un conac abandonat în inima pădurii. Aici începe coșmarul: odată cu lăsarea nopții, grupul este prins într-o buclă temporală macabră. Moartea nu este finalul, ci doar un nou început – personajele se trezesc în același punct, retrăind aceleași ore, dar cu conștiința intactă a ceea ce s-a întâmplat înainte.
Această structură narativă oferă filmului o profunzime neașteptată: deciziile și sacrificiile dintr-o „noapte” influențează dinamica de grup în următoarea. Și, asemenea jocului, nimic nu este sigur – oricine poate muri, oricând. Fiecare alegere, fie ea morală sau pur instinctivă, poate declanșa haosul.
Un carusel de groază și stiluri
Until Dawn nu se limitează la un singur subgen horror. Într-o demonstrație de virtuozitate regizorală, Sandberg îmbină slasher-ul clasic cu horrorul psihologic, body horror grotesc și chiar influențe de tip cosmic horror. Creaturile care vânează personajele în unele nopți sunt deformări ale umanului, amintind de bestiarii lovecraftieni, în timp ce alte secvențe sunt marcate de iluzii psihice ce testează rațiunea.
Această alternanță constantă de stiluri – cu schimbări de ton și ritm – poate părea dezorientantă pentru unii spectatori, dar este exact ceea ce conferă filmului identitate. La fel ca în joc, în fiecare „run” te aștepți la altceva. Niciodată nu știi ce formă va lua frica. Iar faptul că filmul reușește să mențină suspansul și interesul pe tot parcursul său, în ciuda structurii repetitive impuse de bucla temporală, este o realizare notabilă.
Personaje care simt, dar nu întotdeauna conving
Un punct mai vulnerabil al filmului este dezvoltarea emoțională a personajelor. Clover este clar centrul narativ și beneficiază de o interpretare solidă, empatică, care te face să ții cu ea chiar și atunci când alegerile ei sunt greșit direcționate. În schimb, ceilalți membri ai grupului – deși bine jucați – sunt mai puțin conturați. Clișeele adolescenților în situații extreme persistă: atletul egoist, fata populară, „băiatul bun” îndrăgostit în tăcere. Cu toate acestea, momentele de vulnerabilitate sinceră, în special cele în care personajele sunt conștiente de moartea iminentă, oferă un strat de umanitate necesar.
Din distribuție se remarcă și Michael Cimino (Love, Victor), într-un rol dual surprinzător care aduce un plus de intensitate în actul final.
Estetică vizuală și coloană sonoră: o simfonie a tensiunii
Imaginea filmului, semnată de directorul de imagine Maxime Alexandre (The Nun, Crawlspace), este întunecată, dar clar compusă – lumina este folosită aproape ca o armă, dezvăluind și ascunzând în același timp. Cadrele fixe care surprind goliciunea conacului, pădurea înghețată, reflexiile deformate din oglinzi, contribuie la o atmosferă de neliniște constantă. Nu sunt multe „jump scares”, dar cele care există sunt bine dozate.
Muzica, compusă de Bear McCreary (The Walking Dead, God of War), este o coloană sonoră organică, aproape simbiotică cu imaginea. Violoncelul distorsionat, percuțiile sacadate și liniile corale stranii cresc tensiunea în cele mai neașteptate momente și transformă scenele în experiențe senzoriale.
Verdict: supraviețuiește până în zori… dacă poți
Until Dawn (2025) este mai mult decât o adaptare a unui joc de succes – este un film de sine stătător, care nu se teme să își asume riscuri. Cu o poveste înrădăcinată în mitologia originală, dar reinventată printr-o regie îndrăzneață și un concept narativ captivant, filmul oferă o experiență horror care nu doar sperie, ci și provoacă.
Pentru fanii jocului, sunt suficiente referințe și „easter eggs” cât să stârnească nostalgia, dar și destule surprize pentru a nu ști niciodată ce urmează. Pentru publicul larg, Until Dawn este un thriller psihologic care își depășește ambițiile, punând întrebări despre vină, traumă și alegere în fața inevitabilului.
Recomandat doar celor cu nervii tari și cu poftă de frisoane. Pentru că uneori, cea mai lungă noapte nu este cea în care dormi… ci cea în care mori, iar și iar, fără a mai ști dacă te vei mai trezi.