Laborator de droguri descoperit în complexul studențesc din Timișoara! Dealerul, prins după ce i s-a făcut rău în apartament
Descoperire șocantă în noaptea de miercuri spre joi, în complexul studențesc din Timișoara: un apartament aflat la doar câțiva pași de căminele universitare a fost transformat într-un veritabil laborator clandestin de fabricare a drogurilor de mare risc.
Alarma a fost dată de un tânăr de 18 ani, care, speriat că partenerului său de 37 de ani i s-a făcut rău, a sunat la 112 pentru a cere ajutor medical. Însă, când paramedicii au ajuns la fața locului, cei doi au refuzat să deschidă ușa apartamentului. Personalul medical a sesizat imediat un miros chimic puternic pe casa scării și a alertat autoritățile.
Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Timișoara au intervenit de urgență și au pătruns în locuință. Acolo au găsit un laborator complet, dotat cu echipamente speciale, substanțe chimice, recipiente, seringi, eprubete, medicamente cu regim special și pliculețe pregătite pentru vânzare.
Locuința a fost sigilată, iar cei doi bărbați au fost duși la audieri. Joi, polițiștii au revenit pentru percheziții amănunțite și au ridicat zeci de probe, inclusiv droguri sintetice pregătite pentru distribuție.
Potrivit anchetatorilor, laboratorul funcționa de mai multe luni, iar drogurile produse aici erau destinate pieței locale, în special pentru consumatorii din zona de cluburi și cămine studențești.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc.
Ancheta este în desfășurare.