Cum a apărut primul ziar liber din anii 90. Informația s-a transformat în Libertatea

„VICTORIE! Cetățeni! Frați Români! AM ÎNVINS! TIRANUL A FOST ÎNVINS! PUTEREA ESTE ÎN MÎINILE POPORULUI!” Sunt titlurile din ziarul „Libertatea”, ziar al Frontului Renașterii Naționale apărut vineri 22 decembrie 1989 și considerat primul ziar liber al Revoluției Române.
Nimeni nu mai știe exact cine pus numele noului cotidian Libertatea. Octavian Andronic, primul redactor-șef al cotidianului își amintea că, în redacție, în culmea agitației din acele zile, cineva a strigat, la un moment dat: „Să-i zicem Libertatea! Și așa i-a rămas numele până azi!
Publicația, în care se sărbătoarea ieșirea din dictatură, a fost realizată, din punct de vedere editorial și tehnic, într-un timp record, și a fost distribuită, imediat după fuga Ceaușeștilor, chiar de angajații ziarului și de tipografi, direct de la fostul sediu al Informației Bucureștilor, din strada Brezoianu, Palatul Universul de astăzi.
În scurt timp, ziarul a fost dat din mână în mână, ca o lumină de Paști. Românii s-au bucurat din tot sufletul.
Dar trebuie să știți că, până la fuga lui Ceaușescu, în aceeași tipografie era pregătit, tot pentru a fi tipărit și difuzat în masă, un alt ziar, cel de bază, Informația Bucureștilor, redactat de același colectiv și lucrat în secțiile de linotip și paginație, de la etajul 1 al Palatului Universul. Textele corectate, ordonate în ramele tipografice și cu BT (bun de tipar n.m.) pus deasupra, conțineau mesajele vibrante ale PCR și ale oamenilor muncii care condamnau acțiunile „elementelor dușmănoase” care au încercat să destabilizeze țara și valorile democratice ale Epocii de Aur.
Dacă rămânea Ceaușescu la putere, era scos acesta. Dacă nu, îl tipăreau pe cel cu „Frați Români! AM ÎNVINS! TIRANUL A FOST ÎNVINS!”
În ziua aceea, în secția de „Paginație Gazete”, tensiunea a fost la cotele cele mai înalte. Pe mesele reci, din tablă, mirosind a motorină și a plumb topit, stăteau Binele și Răul, la distanță de câțiva cuadrați (măsură tipografică egală cu 18,04 mm.)
Dacă Revoluția ar fi fost înăbușită și Ceaușescu rămânea la conducerea țării, zațul de materie (rândurile sau literele aflate pe piciorul de plumb) din ramele noului ziarul Libertatea, ar fi fost azvârlit la topit. Securitatea ar fi intrat în scenă, toți cei implicați în realizarea cotidianului ar fi fost arestați, schingiuiți, băgați la balamuc, iar unora li s-ar fi pierdut și numele… Dar, din fericire, nu s-a întâmplat așa!

Cine a avut curajul să tipărească Libertatea?

Era foarte periculos ca cineva să își asume, pe vremea aceea, decizia de a scoate noul ziar Libertatea.
Între toți cei aflați acolo, în tipografie, un singur muncitor a avut curajul să arunce la topit plumbul din rama ziarului Informația, în timp ce unii dintre colegii lui, aflați în aceeași secție, îl implorau să n-o facă. Dar el nu i-a ascultat!
Omul acela, care trăiește și astăzi este un Erou, dar nimeni nu i-a ridicat o statuie, nu vine la televiziuni, să-și dea cu părerea, să se laude ce tare a fost el! Continuă să-și ducă existența modest, într-un apartament din Militari, în care locuiește de peste 50 de ani.
Bucuria din zilele acelea, a fost uriașă, dar cu o umbră pe măsură, în care au stat, tot timpul, profitorii regimului comunist, și stau și astăzi copiii și nepoții acestora, pentru că hidra regimului totalitar a scos, în 35 de ani, nenumărate capete.
Din tranșeele literei de plumb, din care altădată răzbăteau către populație mesajele vibrante ale partidului călăuzitor, în frunte cu cel mai iubit fiu al poporului, aveau să răsară florile unei democrații fragile. Nu degeaba, poate, în limbaj tipografic, partea imprimabilă a zațului de plumb se mai numește și „floarea literei”.

Munca în adâncurile cuvântului scris
În secția în care înainte de 89 se tipăreau două cotidiene și trei săptămânale, după Revoluție, erau paginate în jur de 40 de publicații, cu aceleași linotipuri, vechi de zeci de ani, cu o tehnologie asemănătoare epocii Gutenberg.
În aburii aceia de plumb, staniu și antimoniu topit, amestecați cu fum de țigară proastă, sute de oameni viermuiau în jurul lucrărilor. Spațiul era insuficient, mă simțem ca într-o mină de cărbune. Eram murdari de cerneală, obosiți, stresați. Ramele de ziar nu mai încăpeau pe mese și erau depozitate pe cărucioare metalice, înalte. Patronii noilor ziare se amestecau cu muncitorii tipografi, corectoarele, echipele de tehnoredactori, linotipiștii și oamenii care lucrau la Ludlow.

La ora prânzului, apăreau cei de la „Calandru”, care urlau ca niște fiare înjunghiate: Calaaaaandruuuuuu! Ramele, cu BT, urmau să fie introduse sub presiune, iar după ele se realiza o matriță din carton gros numită „flanc”, care era apoi aruncată pe un tobogan, până ajungea în subsolul Palatului Universul, de unde, de pe acel carton, se turna, tot în plumb, o formă rotundă care se prindea de axele mașinii rotative.
Până să iasă publicația tipărită la lumină, dura ceva, totul semăna cu un uriaș șantier. Și munca era grea.
O ramă de ziar, cântărea în jur de 70 de kilograme, era nevoie de doi oameni, ca să o mute de pe o masă pe alta.

Programul de lucru era non-stop. Se muncea în trei schimburi, inclusiv sâmbăta și duminica. Nimeni nu mai ținea cont că e zi sau noapte. Lupta pentru a oferi publicului revista cea mai interesantă, și care să se vândă, era aprigă.

Între Viața Capitalei și Prostituția

Iată câteva titluri apărute atunci, acolo, la Palatul Universul: Viața Capitalei (fosta Săptămâna lui Eugen Barbu), VCM (Viața Cooperației Meșteșugărești), Gazeta Cooperației, Gazeta Sporturilor (fostul Sportul), Fotbal (revistă condusă de Ioan Chirilă), Viitorul Liberal, Cuvântul, Eco Magazin, Poliția Română, Armata Poporului, La datorie, Observator (primul ziar particular românesc înființat de Octav Buruiană), Prostituția, Oblio, Phoenix, Zig-Zag Magazin, Forestierul, Viața Munților, Vocea Tăcerii, Actualitatea Muzicală (condusă de Luminița Vartolomei), Expres-Magazin, Democrația (condusă de Eugen Florescu, fostul șef al consilierilor lui Ceaușescu), Ana (revistă de tipare pentru croitorie), Dreptatea Socială, Glasul, Viața Medicală, Creatorul, Ceaușescul, Răcnetul Carpaților, LIR Magazin (Liga Internațională a Românilor- publicația lui Ion Rațiu), Opus (pe teme ezoterice), Atitudinea, Ordinea, Magyar Szo, Europa, Loto-Prono, și, evident, Libertatea.

Moartea unui ziar celebru
În 1992, au apărut, patronate de Dumitru Dragomir, ziarul Universul, în același format grafic, ca cel de pe vremuri, condus de Stelian Popescu, și Sportul (roșu).
La început, Universul a fost întâmpinat cu multă bucurie de cititori, mai ales de cei care își aminteau, sau știau de la părinții și bunicii lor, de faimosul ziar. 

Universul a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești, care apărea la București, fondat la 20 august 1884, de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian care venit în vechiul regat românesc în anul 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial. În perioada interbelică (1918-1943) ziarul a fost condus de Stelian Popescu și a avut o orientare de centru-dreapta. 

Eu am avut ocazia să-l cunosc pe unul dintre cei mai în vârstă paginatori care lucrase sub conducerea lui Stelian Popescu. Se numea nea Jean și era un om de poveste.

În mijlocul Secției de Paginație exista, la începutul anilor 90, o cișmea cu apă, care venea dintr-un puț de mare adâncime, ctitoria aceluiași proprietar al Palatului Universul. Am băut din ea, apa era foarte bună la gust și rece ca gheața, chiar și în luna iulie, pe cele mai mari călduri.

În primele luni, noul Universul a fost condus de Dan Mucenic, celebrul jurnalist din acea vreme, un veritabil apostol al limbii române. Echipa lui era formată din tineri entuziaști, unii dintre ei foarte cunoscuți și în ziua de azi.
Din păcate, pentru Dan Mucenic, viața a vut o întorsătură dramatică. Îmi amintesc cum, într-o zi, patronul ne-a convocat pe toți și ne-a spus: „Vă rog să nu îi mai faceți niciun deserviciu domnului Iliescu!” (Ion, n.m.).” Până atunci, Iliescu era deseori luat în balon în paginile publicației, însă cu un umor fin și decent. Ceea ce ar fi trebuit să fie o pepinieră a presei libere și moderne, în care tinerii să-și exprime ideile și talentul gazetăresc, a devenit altceva. Am înțeles atunci că politicul începe să-și bage colții adânc în libertatea presei câștigată cu atâta jertfă, cu doar doi ani înainte.
Încetul cu încetul, echipa s-a risipit. În locul lui Mucenic a fost instalat Dinu Săraru, cunoscutul scriitor venit de la Casa Radio și Teatrul Mic, unde fusese director. Un om aprig, autoritar, dar cu un desăvârșit talent scriitoricesc. În noua echipă, au apărut și câțiva exponenți ai presei din epoca Ceaușescu, ceea ce a generat diferite conflicte în redacție. Universul era un fel de struțocămilă, o fantomă comunistă incapabilă să respire și să trăiască aerul democrației.
Lovitura de grație i-au dat-o apariția Evenimentului Zilei – Bulina Roșie, (plus cea Albastră, de la prânz), care au pus pe tușă bietul ziar.
Într-o încercare disperată de a se păstra pe piață, editorii Universului l-au tipărit cu două capete: pe prima era cap de ziar Universul Românesc, iar pe ultima copertă era Universul Internațional. Omul trebuia să citească normal primele șase pagini, după care să întoarcă ziarul invers și să parcurgă încă șase pagini ale Universului Internațional.
Vrând să fac față luptei cu Evenimentul Zilei, Universul a adoptat rapid titlurile cu corp mare și textele cu corp 10, în loc de 8. Dar și asta a fost ineficient, iar publicația și-a dat, curând, obștescul sfârșit.