Salt la conținut
Semnal

Tragedie la Vancouver: O mașină a intrat în mulțime la un festival, provocând morți și răniți

··1 min citire

O tragedie a avut loc vineri seară, la Vancouver, Canada, unde un șofer a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un festival de stradă dedicat comunității filipineze. Potrivit poliției, incidentul s-a petrecut puțin după ora 20.00, în apropiere de intersecția East 41st Avenue și Fraser Street, unde avea loc petrecerea de Ziua Lapu Lapu.

„Mai multe persoane au fost ucise și multe altele rănite”, au transmis autoritățile. Numărul exact al victimelor nu a fost încă stabilit.

Șoferul implicat a fost reținut, după ce ar fi încercat să fugă pe jos, fiind imobilizat de trecători, potrivit relatărilor martorilor. Unul dintre martori a povestit pentru CTV News că a văzut o mașină neagră deplasându-se haotic printre participanți, înainte de producerea incidentului. În zonă se aflau mii de persoane în acel moment.

Primarul orașului Vancouver, Ken Sim, a declarat că este „șocat și profund întristat” de ceea ce s-a întâmplat, exprimându-și solidaritatea cu toți cei afectați. Și premierul canadian Mark Carney a reacționat, transmițând condoleanțe și subliniind că „suntem toți în doliu”.

Tragedia are loc cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare din Canada.