Salt la conținut
Semnal

Șofer român oprit în Austria cu aproape 16 tone de substanțe explozive: camionul prezenta defecte tehnice grave

··1 min citire

Un șofer român de TIR, în vârstă de 38 de ani, a fost oprit marți, 29 aprilie, de autoritățile austriece în zona Nickelsdorf, pe Autostrada A4, în apropiere de granița cu Ungaria. În urma unui control efectuat de un echipaj specializat din cadrul Departamentului Provincial de Circulație Burgenland, polițiștii au descoperit că vehiculul transporta 15.990 de kilograme de substanțe explozive.

Camionul, înmatriculat în România, plecase din țară și avea ca destinație orașul Karlstad din Suedia. Potrivit Salzburg24, în timpul verificărilor, polițiștii au constatat existența a opt defecte tehnice majore, patru dintre ele fiind clasificate drept „pericol iminent”. Printre problemele identificate se numără un cadru al semiremorcii grav afectat de rugină și un sistem de frânare considerat „periculos de inadecvat”.

În urma constatărilor, autoritățile austriece au retras plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului, iar camionul a fost scos din circulație.

Incidentul vine în contextul în care, recent, un alt șofer al unui camion înmatriculat în România a fost depistat de vameșii francezi în zona Menton cu 22 de kilograme de cocaină ascunse în vehicul.

Autoritățile austriece investighează în continuare circumstanțele transportului de substanțe periculoase și conformitatea documentației aferente.