Curentul electric se scumpește de la 1 iulie: facturi mai mari pentru milioane de români
Românii se vor confrunta cu facturi mai mari la energie electrică începând cu 1 iulie 2025, când expiră ultima măsură de plafonare a prețurilor. Deși această protecție trebuia să fie eliminată la 1 aprilie, autoritățile au decis să o prelungească temporar, însă din vară sprijinul dispare complet.
Unul dintre marii furnizori, compania PPC (fostul Enel), a anunțat deja noile tarife. Astfel, prețul energiei va fi de 1,55 lei/kWh, la care se va adăuga un abonament zilnic de 0,43 lei pentru fiecare loc de consum. Noile valori depășesc prognozele făcute anterior de șeful ANRE.
Pentru consumatorii casnici, impactul va fi semnificativ. De exemplu, cine consumă 100 kWh lunar și plătește în prezent aproximativ 81 de lei, va ajunge să achite 167,9 lei. În cazul unei gospodării cu un consum de peste 300 kWh, factura lunară va urca de la 403 lei la aproximativ 478 lei.
Autoritățile iau în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele vulnerabile, însă detaliile privind sumele sau criteriile de eligibilitate nu au fost încă anunțate oficial.