MAI mobilizează 43.000 de angajați pentru siguranța votului
Aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizați duminică pentru a asigura ordinea și siguranța publică în ziua alegerilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, Monica Dajbog.
Efectivele MAI sunt implicate în misiuni care vizează protejarea buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale în timpul transportului acestora către secțiile de votare, dar și în activități de pază și menținere a ordinii în perimetrul secțiilor.
Tot astăzi, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii acestora se vor prezenta la secții pentru a pregăti procesul electoral și a implementa măsurile necesare pentru desfășurarea corectă a votului.
Posturile de pază în jurul secțiilor vor fi stabilite din această seară, iar locațiile vor rămâne sub supravegherea MAI pe tot parcursul nopții. Dimineața, înainte de deschiderea urnelor, secțiile vor fi predate președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte.