Accident feroviar în Gara Constanţa: Activat Planul Roșu de Intervenție. 14 persoane rănite
Un accident feroviar s-a produs duminică, 4 mai 2025, în Gara Constanţa, în urma coliziunii a două trenuri de călători. Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie la ora 14:15, pentru a gestiona eficient situația de urgență.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, incidentul s-a petrecut pe linia 1 a stației feroviare. Trenul IR 1586, care se pregătea să plece din gară, a fost lovit de trenul IR 1688, aflat într-o manevră de regarare a garniturii.
În urma impactului, 14 persoane au fost rănite. Cinci dintre acestea au fost transportate la spital, conștiente, în timp ce alte zece au fost evaluate medical la fața locului.
La intervenție au participat 4 ambulanţe SMURD, o ambulanță SMURD cu medic, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple, 3 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) și un echipaj de stingere.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că trenul care a provocat impactul avea peste 700 de bilete vândute. Din fericire, nu s-au înregistrat răni grave până în prezent, însă situația este în continuare monitorizată.
Circulaţia feroviară în staţia Constanţa a fost reorganizată temporar pentru a permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor de intervenție și a anchetei.