Alegeri prezidențiale 2025 – Turul I. George Simion și Nicușor Dan intră în finala pentru Cotroceni
George Simion și Nicușor Dan sunt candidații care se vor înfrunta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, potrivit rezultatelor aproape finale prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
După centralizarea a 99,99% din procesele verbale, George Simion, candidatul AUR, a obținut 3.856.981 de voturi (40,94%), în timp ce Nicușor Dan, candidat independent, a primit 1.976.926 de voturi (20,99%).
- George Simion – 40,94% (3.856.981 voturi)
- Nicușor Dan – 20,99% (1.976.926 voturi)
- Crin Antonescu – 20,13%
- Victor Ponta – 13,09%
- Elena Lasconi – 2,68%
Turul întâi al scrutinului a fost marcat de o dinamică semnificativă a clasamentului. Deși Crin Antonescu s-a aflat pe poziția a doua în primele ore de după închiderea urnelor, Nicușor Dan a depășit candidatul coaliției de guvernare în jurul orei 00:30, pe fondul centralizării rezultatelor din marile orașe și diaspora.
Pe parcursul nopții, diferența dintre cei doi s-a adâncit. După ce și-a asigurat locul în turul al doilea, Nicușor Dan a mulțumit susținătorilor săi printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare: „Am intrat în turul 2. Mulțumesc!”.
Distribuția voturilor:
- George Simion a dominat în majoritatea județelor, inclusiv în Diaspora, unde a obținut peste 60% din voturi.
- Nicușor Dan s-a impus în București și în câteva centre urbane, fiind preferat în special de electoratul tânăr și din diaspora vestică.
- Crin Antonescu a câștigat județele Satu Mare, Mureș, Harghita și Covasna, însă nu a reușit să mențină ritmul în restul țării.
Alegerile au avut loc duminică, 4 mai, iar participarea la vot a fost consistentă, cu o prezență însemnată și în rândul românilor din străinătate. Rezultatul final urmează să fie validat de Biroul Electoral Central.
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 18 mai, între George Simion și Nicușor Dan.